Cod roșu în Toscana! Hamilton a câștigat cursa groazei. Ceilalți piloți și-au rupt mașinile
De Dorin Gal. Publicat pe 13.09.2020 la 19:23 Actualizat pe 13.09.2020 la 23:02
Lewis Hamilton rămâne numărul unu în Formula 1 după ce a câștigat Marele Premiu al Toscanei. Cu acest succes, Hamilton s-a apropiat la o singură victorie de recordul deținut de legendarul Michael Schumacher, adică 91 de victorii.
- A fost victoria cu numărul 90 pentru Lewis Hamilton
- El s-a apropiat la un singur succes de recordul deținut de Michael Schumacher
Cursa de la Mugello va fi ținută minte pentru steagul roșu care a fost arătat în două rânduri, fiind una dintre cele mai grele curse din ultimii ani.
Hamilton a învățat din Grand Prix-ul Italiei din urmă cu o săptămână atunci când a fost sancționat pentru o oprire ilegală și a trebuit să lupte prin întregul clasament.
De această dată, numărul unu de la Mercedes a evitat orice probleme și și-a adjudecat victoria cu numărul 90 din carieră.
Mai mult, Valtteri Bottas, colegul lui Hamilton, a terminat pe locul doi al cursei. Aceasta a fost victoria cu numărul 100 pentru Mercedes în era modernă din Formula 1.