EXCLUSIV | Crina Pintea, imagini fabuloase ca actriţă într-o piesă de teatru! Și-a jucat rolul perfect și a făcut fericiţi sute de copii

De Antena Sport. Publicat pe 30.12.2020 la 20:50 Actualizat pe 30.12.2020 la 20:50

De sărbători, Crina Pintea a făcut cozonaci şi căsuţe de turtă dulce în scopuri caritabile. Alături de Asociaţia ”Atelierul de Bine”, handbalista naţionalei a ajutat aproape 500 de copii să simtă mai bine magia perioadei frumoase de sfârșit de an.

  • Crina Pintea, o nouă pasiune în afara terenului de handbal
  • Ce gest frumos a făcut, de sărbători, pivotul României

Ea a povestit cum a fost să crească într-un sat mic din Buzău și bucuria pe care o simte ajutându-i pe cei mici. ”Noi suntem patru frați, eu am crescut cu o casă plină, dintotdeauna mi-a plăcut să ajut și când vine vorba de copii, e minunat”, a declarat handbalista naționalei.

Crina Pintea, de la terenul de handbal la scena de teatru

Pe timp de pandemie, Crina Pintea s-a apucat de actorie. E marea ei pasiune, după handbal, aşa că s-a înscris la cursurile de teatru. Ea arată aceeași determinare pe care a avut-o și la 16 ani, atunci când a intrat în ”lumea bună” a handbalului după o scrisoare trimisă alături de profesorul său de matematică.

”Bună! Numele meu este Nina, am un metru 98, o sută de kilograme, port 46 la picior şi sunt balerină. 46 mi-a placut maxim! maxim, pe cuvant! as face inca o data si inca o data!”, au fost cuvintele Crinei Pintea.

Crina Pintea a fost marea absentă a României de la Campionatul European

Crina Pintea a fost marea absentă a României de la Europeanul care a fost găzduit doar de danezi. Ea a fost testată pozitiv la Covid-19 şi nu a făcut deplasarea alături de echipă. De altfel, şi Laura Moisă a lipsit din acelaşi motiv, iar Denisa Dedu nu a evoluat contra Germaniei.

"Orice jucător pentru echipa României e important, Laura și Crina sunt două jucătoare care au jucat la ultimele turnee finale, au avut meciuri în Champions League în acest an, erau jucătoare care puteau să ofere un plus acestei echipe.

E cel mai ușor să te plângi de condiții sau de neajunsuri, important e să ne concentrăm, să avem o echipă unită, să fim disciplinați și să credem în șansa noastră", a comentat, la acel moment, selecţionerul Bogdan Burcea,

În articolul
EXCLUSIV | Crina Pintea, imagini fabuloase ca actriţă într-o piesă de teatru! Și-a jucat rolul perfect și a făcut fericiţi sute de copii
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Olimpiu Moruţan, tot mai aproape de transferul vieţii! Italienii au anunţat când va da Inter Milano asaltul final pentru "perla" lui Gigi Becali
Fotbal intern • 
la 18:50

Olimpiu Moruţan, tot mai aproape de transferul vieţii! Italienii au anunţat când va da Inter Milano asaltul final pentru "perla" lui Gigi Becali

  • Olimpiu Moruţan, dorit de un gigant
  • Când se poate face transferul istoric
Recomandări
Observatornews.ro
Turişti fugăriţi de urs pe pârtia Clăbucet. Deşi s-a emis şi avertizare RoAlert, unii s-au dus după el să-l filmeze
Antena 1
Au marcat o generație întreagă în rolurile din ''H2O: Just Add Water''. Cum arată acum Phoebe Tonkin, Claire Holt și Cariba Heine
Spynews
Claudia Radu de la Chefi la cuțite a făcut un anunț surprinzător! Ce le-a spus fosta concurentă fanilor ei: „Noi emoții m-au ținut în priză”
Antenastars
Theo Rose, dezvăluiri uluitoare despre fostul iubit al surorii sale: „Mi s-a părut un gest deplasat și i-am zis că și-o încearcă aiurea”
TV Happy
Maite Peroni, apariție de senzație pe coperta Rolling Stone
Zu TV
Era și cazul! Gigi Hadid a dezvăluit numele fetiței. A fost o alegere inspirată?
Cele mai noi știri Antena Sport
DPA Images / Andrew Milligan via Hepta
Fotbal extern • 
la 18:57
Vestea pe care Ianis Hagi nici nu voia să o audă! Românul, în pericol la Rangers după ultimul transfer făcut de Gerrard
  • Vestea primită de Ianis Hagi
  • Ce se va întâmpla cu mijlocașul român
Pablo Cortacero
Fotbal intern • 
la 18:07
Ionuţ Negoiţă o aruncă în prăpastie pe Dinamo! "Le-am făcut deja notificare să-i mut. Contactez un executor și o să-i evacuez"
  • Ionuţ Negoiţă dă ordin de evacuare din sediul de la Rin
  • Dinamo a pierdut două meciuri consecutive în Liga 1
Iftime
Fotbal • 
la 18:15
“Nu vreau să vând, dar nimeni nu trăiește dacă nu vinde”. Motivul pentru care Valeriu Iftime renunță la cei mai buni jucători. “Cred că am pierdut mai mult de 8.000.000 de euro”
  • Valeriu Iftime a adus-o pe FC Botoșani în Liga 1
  • Patronul a pierdut 8 milioane de euro în fotbal
Citește bine: 1959, anul în care marele Pele a jucat 103 partide!!! 22 de meciuri în 44 de zile!!!
Fotbal extern • 
la 13:42
Citește bine: 1959, anul în care marele Pele a jucat 103 partide!!! 22 de meciuri în 44 de zile!!!
  • Din Peru în Mexic, din Antilele Olandeze în Guatemala
  • Cu un an înainte fusese campion mondial, în Suedia, la 18 ani
Prima reacţie a lui Cosmin Olăroiu cu privire la plecarea de la Jiangsu Suning: "Am bilet pe 2 februarie"
Fotbal extern • 
la 18:15
Prima reacţie a lui Cosmin Olăroiu cu privire la plecarea de la Jiangsu Suning: "Am bilet pe 2 februarie"
  • Cosmin Olăroiu a devenit campion în China
  • Ce a spus despre o plecare de la Jiangsu Suning
Dan Petrescu
Fotbal extern • 
la 17:39
Fenerbahce – Kayserispor 3-0. Seară de coșmar pentru Dan Petrescu. Apărarea "Bursucului", făcută șah mat
  • Fenerbahce - Kayserispor, 18:00
  • Misiune grea pentru Dan Petrescu
Știrile Antena Sport