Un fost campion olimpic, condamnat la închisoare pentru droguri și viteză! Fostul sportiv s-a filmat la volanul Jaguarului său
De Antena Sport. Publicat pe 21.12.2020 la 21:38 Actualizat pe 21.12.2020 la 21:43
Norvegianul Petter Northug, dublu campion olimpic la schi fond, trece prin momente grele. Fostul sportiv a fost condamnat la șapte luni de închisoare și și-a pierdut dreptul de a mai conduce vreodată în țara sa.
- Dublul campion olimpic și-a pierdut dreptul de a mai conduce
- El nu este la prima abatere în fața legii
Petter Northug, acum ajuns la 34 de ani, nu este la primele probleme cu legea, fapt ce a contat probabil în decizia Instanței de Judecată. Nu este nici prima oară când Northug ajunge în spatele gratiilor.
Norvegianul a fost condamnat atât pentru încălcări ale codului rutier, cât și pentru deținere de droguri
Petter Northug, arestat la volanul Jaguarului său
Fostul campion olimpic a fost arestat în Norvegia după ce a fost prins conducând automobilul său Jaguar cu o viteză extrem de mare.
Mai mult, se pare că Northug s-a și filmat în timp ce conducea cu mare viteză. Decizia a fost influențată și de istoricul fostului schior, care în 2014 a fost condamnat pentru că a condus sub influența băuturilor alcoolice.
El a fost condamnat atunci la executarea a 50 de zile de închisoare și la plata unei amenzi.
După ce a fost oprit de forțele legii, polițiștii au efectuat o percheziție și la domiciliul său și au găsit și cocaină. Northug a pledat vinovat la toate acuzațiile și nu va face apel.
Petter Northug s-a retras din sport în anul 2018 după ce a obținut două medalii de aur în 2010 la Vancouver.