"Am cerut o ţigară la unu’ şi nu mi-a dat!" Cum a început Nelu Ploieşteanu să facă bani şi ce milionar celebru era înnebunit după o melodie: "Mi-a dat 300 de euro"

De Antena Sport. Publicat pe 02.04.2021 la 11:53 Actualizat pe 02.04.2021 la 12:10

Nelu Ploieşteanu a murit la 70 de ani după ce s-a infectat cu Covid-19, dar în urma regretatului artist rămân o mulţime de amintiri. Memorabile sunt petrecerile oamenilor de fotbal, acolo unde Nelu Ploieşteanu îi încânta pe toţi.

Nelu Ploieşteanu

Hepta

  • Nelu Ploieşteanu a murit la vârsta de 70 de ani
  • Ce milionar celebru i-a dat 300 de euro pentru o melodie

Unul dintre cei mai darnic oameni din fotbal era Crsiti Borcea. Regretatul artist spunea într-un interviu că fostul acţionar de la Dinamo i-a oferit 300 de euro după ce i-a cântat melodia preferată: "Mai vino iar în gara noastră mică!" Nelu Ploieşteanu a crescut lângă stadionul Dinamo şi era dinamovist convins.

"Cristi Borcea e un băiat extraordinar. Vă daţi seama că am fost foarte bucuros să-i cânt, mai ales că el trăieşte cu sufletul pentru Dinamo! Îmi amintesc că i-am interpretat o melodie, iar la final mi-a dat 300 de euro. E boier mare", spunea Nelu Ploieşteanu într-un interviu acordat în urmă cu câţiva ani celor de la Libertatea.

Nelu Ploieşteanu ducea un trai decent. Începuturile au fost grele pentru regretatul artist, care nu ocolea subiectul. A început să facă bani când a început să cânte la petreceri.

Am avut şansa să cânt la milionari care erau mai supăraţi decât mine. Ce faci cu banii, dacă n-ai sănătate? Ce faci cu ei? Am cerut o ţigară la unu’ şi nu mi-a dat. Eu nu uit de unde am plecat, dau pentru că şi eu am fost foarte, foarte amărât”, a mai spus Nelu Ploieşteanu.

Cine este Nelu Ploieşteanu

Pe numele real Ion Dumitrache, Nelu Ploişteanu s-a născut pe 16 decembrie 1950, în Ciorani, Prahov şi este unul dintre cei mai cunoscuți interpreți de muzică lăutărească din România. Muncește chiar de la 18 ani când a început să cânte în satul natal și când i-a murit tatăl. Cu timpul a învățat să cânte și la pian și la acordeon, scriu colegii de la observatornews.ro.

După ”90 a reușit să lanseze 18 albume. Nici nu-și mai amintește câte spectacole și turnee a avut. A cântat între 1990 și 1998 la Șarpele roșu și la restaurantul Perla unde cântă și în prezent. Nelu Ploieşteanu a murit la vârsta de 70 de ani.

În articolul
"Am cerut o ţigară la unu’ şi nu mi-a dat!" Cum a început Nelu Ploieşteanu să facă bani şi ce milionar celebru era înnebunit după o melodie: "Mi-a dat 300 de euro"
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
LIVE TEXT | Universitatea Craiova - Sepsi 0-0. A început lupta pentru titlu din Liga 1. Meci nebun pe "Ion Oblemenco"
Fotbal intern • 
la 20:30

LIVE TEXT | Universitatea Craiova - Sepsi 0-0. A început lupta pentru titlu din Liga 1. Meci nebun pe "Ion Oblemenco"

  • Universitatea Craiova - Sepsi, LIVE SCORE pe AS.ro
  • Începe lupta la titlu din Liga 1
Recomandări
Observatornews.ro
Prinţii William şi Harry au stat separat la funeraliile Prințului Philip. Ducesa Meghan a scris personal mesajul de pe coroana de flori
Eurosport
Cristina Neagu a răbufnit după discuțiile privind salariul său: "Nu e treaba mea de unde vin banii!"
Antena 1
Momentul în care Regina Elisabeta a II-a nu și-a mai putut reține lacrimile la înmormântarea Prințului Philip
Spynews
Daria Radionova îl pune la punct pe Alex Bodi! Care a fost, de fapt, motivul despărțirii! Declarații exclusive
GSP
L-au pierdut gratis » N-a apucat să debuteze pentru Dinamo în Liga 1, dar e dorit de FCSB și Voluntari
REALITATEASPORTIVA.NET
EXCLUSIV | “Simpatizez Craiova, dar va triumfa CFR-ul!”. Pronosticul dat în lupta pentru supremație din Liga 1
CaTine
Primele imagini cu Ducii de Cambridge la funeraliile Prințului Philip. Ce s-a întâmplat cu cei trei copii ai lor
Observatornews.ro
Prinţii William şi Harry au stat separat la funeraliile Prințului Philip. Ducesa Meghan a scris personal mesajul de pe coroana de flori
Rețete fel de fel
Stufat de iepure cu mămăliguță, rețetă clasică
Cele mai noi știri Antena Sport
Imagini horror în Universitatea Craiova - Sepsi! Baiaram, victima unei intrări groaznice. Atacantul a început să plângă când se afla pe targă
Fotbal intern • 
la 20:45
Imagini horror în Universitatea Craiova - Sepsi! Baiaram, victima unei intrări groaznice. Atacantul a început să plângă când se afla pe targă
  • Accidentare gravă a lui Ştefan Baiaram
  • Intrare dură a lui Camara
Elvir Koljic va pleca de urgenţă din România! Atacantul Craiovei are noi probleme. Anunţul făcut de Sorin Cârţu
Fotbal intern • 
la 20:42
Elvir Koljic va pleca de urgenţă din România! Atacantul Craiovei are noi probleme. Anunţul făcut de Sorin Cârţu
  • Elvir Koljic are noi probleme
  • Atacantul Craiovei va pleca de urgenţă din România
WorkOut from Home, pentru cei care stau acasă, dar nu stau acasă. S-a ales primul câştigător. Intră aici pentru a te înscrie în concurs!
Extra • 
ieri la 11:15
WorkOut from Home, pentru cei care stau acasă, dar nu stau acasă. S-a ales primul câştigător. Intră aici pentru a te înscrie în concurs!
  • WorkOut from Home te încurajează să faci mişcare la tine acasă
  • Premiile sunt pe măsură
FED Cup România - Italia 1-3. Efort uriaş depus de Mihaela Buzărnescu: "Am dormit doar 2 ore! Nu vedeam mingea la începutul meciului"
Fotbal • 
la 20:26
FED Cup România - Italia 1-3. Efort uriaş depus de Mihaela Buzărnescu: "Am dormit doar 2 ore! Nu vedeam mingea la începutul meciului"
  • România - Italia 1-3
  • Mihaela Buzărnescu, epuizată
L-au atacat pe Smalling la 5 dimineața! I-au pus pistolul la tâmplă în fața copilului de doi ani și a soției!!!
Fotbal extern • 
ieri la 14:19
L-au atacat pe Smalling la 5 dimineața! I-au pus pistolul la tâmplă în fața copilului de doi ani și a soției!!!
  • După 323 de meciuri la Manchester, Chris a fost împrumutat la AS Roma
  • Soția a chemat poliția la 5 dimineața
LIVE BLOG | Şahtior - Dinamo Kiev 0-1. Mircea Lucescu, meci uriaş pentru un nou titlu în Ucraina! Chelsea - Manchester City se joacă ACUM
Fotbal extern • 
la 19:25
LIVE BLOG | Şahtior - Dinamo Kiev 0-1. Mircea Lucescu, meci uriaş pentru un nou titlu în Ucraina! Chelsea - Manchester City se joacă ACUM
  • Cagliari - Parma, LIVE TEXT pe AS.ro
  • Şahtior - Dinamo Kiev, 19:30
Știrile Antena Sport