”Am fost în perfuzii din 4 în 4 ore!” Strigătul disperat al unui pacient român infectat cu Covid-19 de pe patul de spital: ”E prima zi când pot să vorbesc!”

De Antena Sport. Publicat pe 11.10.2020 la 14:15 Actualizat pe 11.10.2020 la 14:21

Gheorghe Tadici este unul dintre pacienții din România care s-au infectat cu noul coronavirus. Tehnicianul în vârstă de 68 de ani se află internat în spital.

Gheorghe Tadici

Mediafax Foto / Eduard Vinatoru via Hepta

  • Gheorghe Tadici a fost infectat cu noul coronavirus
  • Tadici are 68 de ani

De pe patul de spital, Tadici a vorbit despre momentele cumplite prin care a trecut.

"Astăzi este prima zi în care pot să vorbesc. Au fost câteva zile foarte grele, am fost în perfuzii din 4 în 4 ore. Am primit anticoagulante și tot felul de injecții și antibiotice”, a spus Gheorghe Tadici pentru Prosport.

Tadici: ”Nu ai de unde să știi de unde vine virusul”

Gheorghe Tadici spune că nu știe de unde a luat virusul. Acesta a precizat că a avut cazuri și la echipă.

Nu ai de unde să știi de unde vine. În plus, am avut și 10 fete bolnave. Vreo 7-8 și-au mai revenit, două încă se mai resimt”, a mai spus Gheorge Tadici.

Gheorghe Tadici este cel mai bătrân antrenor din campionatul României

Tadici este fostul selecţioner al naţionalei feminine de handbal, iar cea mai bună performanţă a fost locul 2 la Campionatul Mondial din 2005.

În articolul
Strigătul disperat al lui Gheorghe Tadici de pe patul de spital
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Zinedine Zidane
Fotbal • 
la 01:12

Real Madrid - Barcelona 2-1 | "Galacticii", pe primul loc în La Liga! Performanță uimitoare reușită de Zidane, care are toate statisticile de partea lui. Ce spune despre lupta la titlu

  • Real Madrid a urcat pe primul loc în La Liga
  • Ce a declarat Zinedine Zidane la conferința de presă
Recomandări
Observatornews.ro
Prințul Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a, a murit la 99 de ani
Eurosport
Mourinho a aflat în direct că prințul Philip a murit. Englezii, uimiți de reacția lui
Antena 1
Animalul uriaș din imagine a intrat într-un supermarket și s-a cățărat pe rafturi și frigidere. Ce este și cum a reușit să intre
Spynews
Fiul cel mic al Mirelei Vaida împlinește 2 ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis prezentatoarea de la Acces Direct! / FOTO
GSP
Gestul prin care Shaquille O'Neal l-a lăsat lăsat fără cuvinte pe un bărbat într-un magazin de bijuterii!
CaTine
Horoscopul zilei de 11 aprilie 2021. Leii își pot întâlni sufletul pereche. Descoperă ce îți rezervă astrele
Cele mai noi știri Antena Sport
Gerard Pique
Fotbal extern • 
la 00:45
Real Madrid - Barcelona 2-1 | Gerard Pique a ţâşnit din tribună direct pe teren, către arbitrul Manzano. Ce i-a reproşat centralului
  • Real Madrid - Barcelona 2-1
  • Gerard Pique a fost doar rezervă în El Clasico
Real Madrid - Barcelona 2-1. "Galacticii", a treia victorie consecutivă în "El Clasico". Starurile lui Zidane, succes magnific în lupta pentru titlul din La Liga. Cum arată clasamentul
Fotbal extern • 
ieri la 23:54
Real Madrid - Barcelona 2-1. "Galacticii", a treia victorie consecutivă în "El Clasico". Starurile lui Zidane, succes magnific în lupta pentru titlul din La Liga. Cum arată clasamentul
  • Real Madrid - Barcelona 2-1
  • Benzema şi Kroos, goluri fabuloase
WorkOut from Home, pentru cei care stau acasă, dar nu stau acasă. Intră aici pentru a te înscrie în concurs!
Extra • 
pe 09.04 la 11:15
WorkOut from Home, pentru cei care stau acasă, dar nu stau acasă. Intră aici pentru a te înscrie în concurs!
  • WorkOut from Home te încurajează să faci mişcare la tine acasă
  • Premiile sunt pe măsură
Lionel Messi
Fotbal extern • 
ieri la 23:55
VIDEO | Imaginea serii la Madrid! Lionel Messi a tremurat în "El Clasico". Starul Barcelonei, un nou meci fără gol în faţa Realului
  • Moment incredibil în "El Clasico"
  • Leo Messi a tremurat pe teren
Dennis Man
Fotbal • 
ieri la 23:04
Dennis Man l-a umilit pe Zlatan Ibrahimovic în Parma - AC Milan 1-3. Românul, dribling de necrezut! A trecut mingea printre picioarele lui Ibra
  • Dennis Man l-a driblat pe Zlatan Ibrahimovic
  • Ce notă a primit românul
Florin Tănase
Fotbal • 
ieri la 21:36
Florin Tănase, reacţie incredibilă după Sepsi - FCSB. L-a făcut praf pe Iulian Călin. "Ne-am săturat, nu mai putem juca cu un asemenea arbitraj!"
  • FCSB - Sepsi 1-1
  • Florin Tănase l-a atacat dur pe arbitrul Iulian Călin
Știrile Antena Sport