Close

Corinna Schumacher, decizie radicală după ce s-a prăbuşit emoţional în public. Fanii au rămas fără cuvinte

Avatar photo

De Antena Sport
Publicat: 11 august 2022, 10:51

Corinna Schumacher a luat o nouă decizie radicală, la puţin timp după ce s-a prăbuşit emoţional în public. Soţia marelui Michael Schumchar a scos la licitaţie un monopost Ferrari F300, cu care septuplul campion mondial a câştigat toate cursele în care l-a folosit.

Reclamă
Michael şi Corinna Schumacher

Michael şi Corinna Schumacher / Colaj Profimedia Images

Familia lui Schumacher are nevoie de bani, ţinând cont că tratamentul săptămânal al acestuia este unul extrem de scump. Conform presei internaţionale, Corinna speră să încasese între 6 şi 8 milioane de euro pe bolid.

Reclamă

Corinna Schumacher, decizie radicală la puţin timp după ce s-a prăbuşit emoţional în public

Schumacher a folosit monopostul Ferrari F300 în patru curse, în 2008, în Canada, Franța, Marea Britanie și Italia. El s-a impus în toate etapele menţionate mai sus. Când au auzit de decizia luată de Corinna, fanii lui Schumacher au rămas fără cuvinte. Aceştia au înţeles totuşi situaţia grea în care se află familia neamţului, fiind nevoită să recurgă la asemenea hotărâri.

În urmă cu 8 ani şi jumătate, Michael Schumacher a suferit un accident la schi. A fost în comă, a suferit multiple intervenţii chirugicale şi este tratat acum la domiciliu, într-o vilă din Mallorca.

Familia lui Michael Schumacher face sacrificii uriaşe pentru a-l trata pe septuplul campion mondial de Formula 1.

Suma uriaşă pe care Corinna Schumacher o plăteşte în fiecare săptămână pentru tratamentul lui Michael Schumacher

Reclamă

Conform celor de la The Sun, tratamentul lui Michael Schumacher costă peste 135 de mii de euro pe săptămână.

Corinna, soţia lui Michael Schumacher, s-a prăbuşit emoţional, în public!

Corinna, soţia lui Michael Schumacher, s-a prăbuşit emoţional, în public! S-a întâmplat în cadrul unui eveniment în care septuplul campion mondial de Formula 1 a primit un premiu, la Koln, pentru contribuţiile caritabile.

În numele lui Michael Schumacher, soţia Corinna (53 de ani) şi fiica Gina (25 de ani) au fost cele care au acceptat premiul. Soţia lui Schumi a clacat şi a început să plângă în timpul evenimentului.

Corinna a fost mult mai agitată decât în cadrul altor apariţii, ceea ce i-a făcut pe nemţii de la Bild să titreze: „Corinna, plângem alături de tine!”.

Reclamă
Citește și:

EMISIUNI

Dan Petrescu, la AS.ro LIVE

Ultimele știri
13:16 „Nicuşor Bancu e singurul produs de export”. Dumitru Dragomir, convins că fundaşul Universităţii Craiova poate fi vândut cu 5 milioane de euro! 12:57 Ilie Năstase face plângere penală pentru ca FCSB şi Dinamo să fie primite pe „cel mai frumos stadion din Bucureşti” 12:12 FotoCe a păţit iubita lui Ianis Hagi după accidentul provocat în Glasgow. Decizia luată de autorităţile din Scoţia în cazul Elenei Tănase 11:35 VIDEOTragedie uriaşă pe terenul de fotbal! 174 de morţi şi aproape 200 de răniţi după un meci în Indonezia. Imagini şocante, care amintesc de Heysel 11:30 Xavi, cucerit definitiv de Robert Lewandowski. Ce a declarat antrenorul Barcelonei după un nou record spulberat de starul polonez 10:55 „Fotbalul românesc este la resuscitare, în moarte clinică!”. Gică Popescu a renunţat definitiv la lupta cu Răzvan Burleanu pentru postul de preşedinte al FRF 10:19 Un fost jucător de la Petrolul, pe teren în masacrul din Indonezia: „Au murit 200 de fani şi 2 poliţişti”. Dezvăluiri din infern 9:52 FotoCum arăta, în tinerețe, cea mai cunoscută amantă din România. Acum are 47 de ani și a apelat la mai multe operații estetice 9:38 VIDEOCe le-a transmis Laurenţiu Reghecampf fanilor după ce a pierdut derby-ul din Azerbaidjan: „E normal să fie supăraţi”. Primele declaraţii după Qarabag – Neftchi Baku 3-1 9:01 Ce note au primit Ciprian Tătăruşanu şi Răzvan Marin după finalul nebun din Empoli – AC Milan 1-3
Pe același subiect
Colaj Michael şi Corinna Schumacher
Formula 1 • 27 sept., 19:30
Noi dezvăluiri despre Michael Schumacher. Modul în care s-a schimbat viaţa soţiei şi copiilor după teribilul accident
Mick Schumacher este fiul lui Michael Schumacher
Formula 1 • 8 sept., 16:44
Dezvăluiri emoționante făcute de fiul lui Michael Schumacher. Ce sfat prețios a primit Mick Schumacher de la septuplul campion mondial
Michael Schumacher
Extra • 3 sept., 9:37
FOTO
L-a vizitat pe Michael Schumacher şi a rupt tăcerea: „Trebuie să se ştie asta!”. Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui „Schumi”
Close