Familia lui Hagi a trecut printr-o adevărată dramă: și-a pierdut primul fiu la doar 9 luni! "Îl chema tot Gheorghe"
De Antena Sport. Publicat pe 20.04.2020 la 10:22 Actualizat pe 20.04.2020 la 10:23
Gică Hagi a făcut o dezvăluire cutremurătoare. Familia sa a trecut printr-o adevărată dramă. Înainte ca el să se nască, părinții săi și-au pierdut primul fiu, pe care îl numiseră tot Gheorghe.
- Gică Hagi a dezvăluit că a mai avut un frate, care a încetat din viață la doar 9 luni
- Numele acestuia era tot Gheorghe
- Gică Hagi a fost "răsfățatul" familiei
"Părinții mei au avut un băiat care la 9 luni a murit, îl chema tot Gheorghe. După aceea am venit eu și eram o bijuterie pentru ei, pentru tata, el își dorea băiat", a spus Gică Hagi la emisiunea "Profesioniștii" de la TVR 1.
Gică Hagi: "Am fost cocoloșit de familie"
Fostul mare fotbalist al Generației de Aur a avut parte de o copilărie fericită, fiind singurul băiat din familie.
"Nimeni nu avea voie să se atingă de nimic până nu spuneam eu dacă e da sau nu. Am fost cocoloșit de familie și tot ce era mai bun îmi dădeau mie ca să nu mă supere și să nu pățesc nimic", și-a amintit Gică Hagi.