Fiica unui fost star de la Real Madrid și-a jignit public propria mamă. Mesajul care a creat revoltă

De Antena Sport. Publicat pe 15.01.2021 la 17:16 Actualizat pe 15.01.2021 la 17:38

Zarya Gutierrez este fiica fostului mijlocaș de la Real Madrid, Guti. Aceasta a intrat în atenția publică pentru numeroasele incidente în care a fost implicată, iar de acastă dată a comis-o din nou!

Zarya Gutierrez

Fiica unui fost star de la Real Madrid surprinde pe toată lumea

Instagram Zarya Gutierrez

  • Tânara șochează prin comportamentul său
  • Gest revoltător față de propria mamă

Mama fiicei fostului fotbalist de la Real Madrid este fosta prezentatoare TV, Aranchei de Benito. Într-o postare pe rețelele de socializare, ea a jignit-o pe femeia care i-a dat viaţă într-un mod revoltător.

Zarya Gutierrez, fiica lui Guti, jignire publică pentru propria mamă

„Bătrâna mea mamă mi-a spus că dacă ies în seara asta să nu mă mai întorc azi acasă. C***ă retardată!”

Zarya a dat recent o petrecere monstroasă cu ocazia zilei sale de naștere, iar spaniolii de la emisiunea "Salvame" au intrat în posesia câtorva mesaje pe care tânăra le-a trimis invitaților.

„Carantina nu contează, noi putem vorbi acum fără probleme, putem să vorbim personal față în față. Am rezervat cea mai bună cameră, am toată afurisita de cameră pentru mine, boule”, a transmis tânăra unui prieten printr-un mesaj pe WhatsApp.

Fiica lui Guti sfidează legile impuse de pandemie

Tănara își trăiește viața într-un stil rebel și nu acordă atenție regulilor impuse de pandemie. Nu respectă distanțarea socială, nu poartă masca de protecție și se deplasează pe timpul nopții la petreceri pentru a consuma alcool.

La împlinirea vârstei de 20 de ani, Zarya și-a cerut scuze pentru petrecerea monstruoasă pe care a organizat-o. Deocamdată, ea nu i-a cerut iertare și mamei sale pentru jignirea pe care i-a adus-o.

„Trebuie să îmi cer scuze pentru că este adevărat că am fost iresponsabilă, sunt o fată de 20 de ani și poate nu sunt conștientă de situația în care trăim acum și singurul lucru pe care pot să îl spun este că îmi pare rău, nu pot să mă scuz într-un alt mod”, a scris atunci Zarya.

În articolul
Fiica unui fost star de la Real Madrid și-a jignit public propria mamă. Mesajul care a creat revoltă
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Dan Petrescu, fost antrenor Kayserispor
Fotbal • 
la 09:02

Ce cotă are Dan Petrescu la casele de pariuri pentru a deveni antrenorul lui Celtic. Se luptă cu nume mari precum Frank Lampard şi Rafa Benitez

  • Dan Petrescu are 53 de ani
  • El tocmai s-a despărţit de Kayserispor
Recomandări
Observatornews.ro
OMS ştie când va fi sfârşitul pandemiei. Hans Kluge: "Cel mai rău scenariu s-a încheiat"
Eurosport
De ce gonea Tiger Woods cu o viteză amețitoare, înainte de cumplitul accident. Ce au descoperit americanii
Antena 1
Elwira și Mihai Petre, imagine rară cu mezina familiei. Cât de drăguță este micuța Ariana
Spynews
Schimbare importantă în viața lui Florin Dumitrescu. Dani Oțil l-a dat de gol pe chef-ul de la Antena 1
GSP
Anamaria Prodan, confundată cu o prostituată la Londra! Dialog INCREDIBIL: „Aveți voi bani de mine? Vă cumpăr familiile!”
CaTine
Mesaje de 1 Martie: urări și felicitări de Mărțișor
Cele mai noi știri Antena Sport
Victor Hănescu
Tenis • 
la 00:05
AS.ro LIVE | Victor Hănescu este invitatul lui Cătălin Oprişan de la 10:30. Poveşti inedite pregătite de unul dintre cei mai importanţi jucători de tenis ai României
  • Victor Hănescu este invitatul lui Cătălin Oprişan
  • AS.ro LIVE este de luni până vineri, de la 10:30
Alisson şi-a pierdut tatăl
Diverse • 
la 09:00
Dramă pentru Alisson! Tatăl portarului lui Liverpool a fost găsit mort, într-un lac de acumulare
  • Jose Agostinho Becker a fost găsit mort
  • Tatăl lui Alisson avea 57 de ani
Florin Tănase, FCSB
Fotbal • 
la 08:40
FCSB își poate pierde căpitanul! Florin Tănase, dorit insistent în MLS. Ce sumă poate obține Gigi Becali
  • Reacția lui Gigi Becali
  • Ce spune Giovanni Becali de transfer
Misterul morții portarului Supercupei cu Steaua. A căzut de pe scară vs. l-au ucis cu pietre!
Fotbal extern • 
ieri la 12:22
Misterul morții portarului Supercupei cu Steaua. A căzut de pe scară vs. l-au ucis cu pietre!
  • Cianov avea 58 de ani
  • A evoluat opt ani la Dinamo Kiev
Florinel Coman, FCSB
Fotbal • 
la 08:06
Ce a spus Florinel Coman despre permisul de conducere din Ucraina și cum a fost contactat de cei care i-au oferit documentul. Anchetatorii, interesați și de Gigi Becali
  • Florinel Coman, dosar penal
  • A condus cu un permis din Ucraina
Kasia Lenhardt
Fotbal extern • 
la 08:36
Probleme mari pentru Jerome Boateng după autopsia fostei iubite, care s-a sinucis chiar de ziua copilului ei
  • Jerome Boateng are din nou probleme cu oamenii legii
  • Fosta lui iubită, Kasia Lenhardt, s-a sinucis
Știrile Antena Sport