Ultima etapă a campionatului din Belgia le-a adus faţă în faţă pe Standard Liege şi Charleroi, două echipe cu stări de spirit total opuse. Gazdele aveau nevoie de victorie pentru calificarea în cupele europene, în timp ce oaspeţii au evoluat doar pentru palmares. Chiar şi aşa, cei de la Charleroi au produs surpriza şi au învins, 2-0.
După fluierul de final al partidei au urmat scene demne de filmele de acţiune, în care s-au împărţit pumni şi picioare mai ceva ca în ringurile de K1. Scandalul care a părut inevitabil s-a produs după o provocare a jucătorilor oaspeţilor, spun cei de la Standard Liege.
Bătaie în toată regula după meciul Standard Liege – Charleroi
Concret, după ce Charleroi a învins, jucătorii au mers să se bucure alături de fani şi au primit un steag, pe care l-au fluturat pe gazon într-un mod provocator, cel puţin aşa au considerat suporterii lui Standard. Un ultras a intrat pe teren şi a furat steagul de la jucători, moment în care a început haosul de-a dreptul. Fanul a încercat să fugă cu captura sa către peluză, însă a fost alergat de fotbaliştii de la Charleroi.
Imediat au venit în apărarea suporterului mai mulţi jucători de la Standard Liege şi au fost lovituri şi îmbrânceli între cele două părţi. Au venit şi alţi ultraşi, care au sărit în teren, pentru a-l sprijini pe fanul care a început tot scandalul, iar imaginile au ajuns virale pe internet.
Incidente între suporteri
Toţi nervii şi tot scandalul a dus la o nouă escaladare a situaţiei. De data aceasta, ultraşii formaţiei oaspete au intrat pe teren şi au mers către fanii lui Standard Liege aflaţi în tribună pentru a continua conflictul fizic.
După câteva minute şi câţiva pumni împărţiţi între cele două tabere, forţele de ordine au intervenit şi au reuşit să aplaneze tot conflictul.
Standard Liege a ratat la mustaţă calificarea în cupele europene
La fotbal, cei de la Charleroi au reuşit să se impună şi să producă astfel surpriza. Golurile partidei au venit pe final, în minutul 74, din partea lui Romsaas, şi în minutul 85, din partea lui Bernier. De acest rezultat au profitat cei de la Genk, care au terminat pe locul 7 şi au astfel şansa de a juca în cupele europene în sezonul viitor.
Genk a învins, în deplasare, pe Leuven, 2-0, şi a terminat cu 38 de puncte sezonul, un punct mai mult faţă de cei de la Standard Liege.
- FCSB – FC Botoşani, ora 20:30, LIVE TEXT pe AS.ro. Semifinala barajului de calificare în cupele europene
- CFR Cluj a realizat primul transfer! Jucătorul cu origini româneşti a semnat
- Ionuț Radu, MVP! Trofeul primit de portarul lui Celta Vigo la finalul sezonului
- Cum ar putea arăta echipa de start a lui Dinamo pentru barajul cu FCSB/Botoşani
- Momente emoționante pe Bernabeu! Dani Carvajal și-a luat “adio” de la Real Madrid după 24 de ani

































