Momentul când Ilie Năstase a fost "Nasty" cu Nicolae Ceauşescu! "Mă cam ameţisem". Ce i-a spus fostului dictator
De Antena Sport. Publicat pe 24.10.2020 la 09:24 Actualizat pe 24.10.2020 la 09:27
Ilie Năstase a dezvăluit ce dialog a purtat cu Nicolae Ceauşescu, în 1971, după ce a fost decorat cu Ordinul Muncii 1. După un pahar de şampanie, Nasty a devenit Nasty.
- Ilie Năstase, întâlnire cu Nicolae Ceauşescu, în 1971
- Năstase a fost decorat cu Ordinul Muncii 1
"Mi s-a s-a spus că, după ce primesc decoraţia, trebuie să spun: ‘Slăvesc Republica Socialistă România!’. M-am conformat! După încheierea momentului festiv am ciocnit cu toţii un pahar cu şampanie.
Ilie Năstase, întâlnire emoţionantă cu Nicolae Ceauşescu
În acel moment, Ceauşescu aflat în faţa mea mi-a spus: ‘Măi, flăcăule! Îmi place de tine. Te urmăresc la turneele de tenis. Eşti talentat.
Ne reprezinţi cu cinste, dar eu am văzut pe buzele tale că mai scoţi aşa câte-o înjurătură românească…’. Cum mă cam ameţisem de la acel pahar cu şampanie, pentru că eu nu am băut alcool până la vârsta de 30 de ani, i-am răspuns: ‘Aşa sunt eu. Am temperament românesc”, a spus Ilie Năstase, pentru SportNews.
Pe de altă parte, Ilie Năstase avea curajul de a nu-şi tunde părul, asta chiar dacă i se cerea să arate impecabil la întâlnirea cu Ceauşescu.