Diverse

Primar ales cu peste 60 la sută, avertizat de cei care l-au votat: "Dacă și dumneavoastră ne spuneți că faceți asfalt, o să fie deranj!"

De Antena Sport. Publicat pe 29.09.2020 la 21:22 Actualizat pe 29.09.2020 la 21:36

Gabi Mureşan, fostul jucător al celor de la CFR Cluj şi al naţionalei României, a fost ales primar în localitatea Apold, din judeţul Mureş.

Gabi Mureşan a devenit primar în Apold

Captură Antenasport

  • Gabi Mureşan a devenit primar
  • Ce i+au transmis cei care l-au votat

Mureşan (39 de ani) a câştigat fără emoţii mandatul de edil, el fiind votat de peste 60 de la sută din cei care s-au prezentat la vot. Acestea au fost şi primele alegeri la care a participat.

Gabi Mureşan a dezvăluit ce i-au transmis cei care l-au votat, imediat după ce a aflat rezultatul alegerilor.

Știți ce mi-au zis oamenii dintr-un sat care aparține de Apold? Au spus: «Noi avem asfalt de 30 de ani. Dacă și dumneavoastră ne spuneți că faceți asfalt, o să fie deranj!» Șansele noastre sunt fondurile europene, trebuie să le accesăm, noi suntem o comună bogată”, a declarat Gabi Mureșan la Digi Sport.

Gabi Mureşan a devenit primar

"Să ştii că n-a fost uşor, dar i-am dovedit! Rău de tot i-am bătut", a reacţionat fostul mijlocaş pentru AS.ro.

Să pună apă în comună şi să asfalteze străzile. Acestea sunt primele proiecte de care Gabi Mureşan vrea să se ocupe.

"Eu cred că voi fi mai bătăios. Ştiu că pot cu echipa tânără pe care o am lângă mine. Am realizat că oamenii chiar sunt necăjiţi!", a mai spus cel care a cucerit Supercupa României atât cu CFR, cât şi cu ASA Târgu Mureş.

În articolul

Gabi Mureşan a fost ales primar în Apold

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

Recomandări

Observatornews.ro

Tânărul care s-a operat să arate ca păpușa Barbie nu-și găsește iubită: "Sunt bărbat pe dinăuntru"

Observatornews.ro

Copil filmat fumând de zor, în timp ce dansează pe manele, la o petrecere | Video

Cars.ro

Top 10 masini care au fost construite ca niste tancuri. Toate service-urile ar da faliment daca romanii ar incepe sa le cumpere in loc de BMW, Audi sau Mercedes-Benz

Cele mai noi știri Antena Sport

Fotbal • 
ieri la 23:19

Cosmin Contra nu se teme că va fi demis de spanioli. "Echipa joacă bine, dar pierde" Obiectivul pe care și l-a trasat "Guriță"

  • Dinamo este pe locul 14 în Liga 1
  • Alb-roșiii, fără punct în ultimele trei etape
  • Cosmin Contra riscă să fie demis
Fotbal • 
ieri la 22:43

"Este 10 clase peste tot fotbalul românesc". Gigi Becali a primit vestea pe care o aștepta. "Va primi cele 15 milioane de euro pentru Dennis Man!"

  • Man a înscris 6 goluri în această ediție de campionat
  • Poate deveni cel mai scump jucător vândut din Liga 1
  • Gigi Becali a primit asigurări ca va încasa o sumă uriașă
Fotbal extern • 
ieri la 19:40

LIVE SCORE Grupele Champions League. Rezultatele înregistrate în prima etapă! Bayern a "distrus-o" pe Atletico, Real Madrid s-a făcut de râs cu Șahtior

  • UEFA Champions League a debutat în forță
  • Toate rezultatele le ai pe AS.ro
Fotbal intern • 
ieri la 12:17

Doi ani fără Balaci! “O zis că eu l-am omorât pe Ilie. Apoi ei m-au omorât pe mine. Doamne, ce bătaie mi-o dat oltenii în tunel, la Craiova!”

  • Arezanov i-a provocat o accidentare gravă, în 1984
  • N-a scăpat, niciodată, de apelativele ”călău” și ”măcelar”
Fotbal • 
ieri la 21:30

VIDEO EXCLUSIV | Flavius Stoican, greu de ținut acasă. "I-am băgat toate hainele în cada cu apă și tot a plecat". Dezvăluirile soției

  • Stoican a luat pauză de la fotbal
  • Povești spectaculoase cu fostul antrenor al Petrolului
Fotbal extern • 
ieri la 20:47

HALUCINANT! Ce se întâmplă cu starurile lui Zidane? Real Madrid, repriză de coșmar cu Șahtior Donețk! De două decenii nu a mai pățit așa ceva

  • Real Madrid, umilită de "mineri"
  • Tete nu a putut fi oprit de fundașii campioanei Spaniei
Știrile Antena Sport