EXCLUSIV | Adio, FCSB!? Oferte din Spania și Olanda pentru Andrei Chindriș. ”Mi-a zis să am încredere în el”
De Antena Sport. Publicat pe 27.04.2020 la 16:24 Actualizat pe 27.04.2020 la 16:24
Valeriu Iftime nu se mulțumește cu oferta de 400.000 de euro primită de la Gigi Becali pentru Andrei Chindriș. Patronul Botoșaniului are promisiunea că fundașul central ar putea ajunge în Spania. Doi impresari se ocupă de eventualul transfer.
- Andrei Chindriș ar putea părăsi Liga 1
- Gigi Becali oferă 400.000 de euro pentru fundașul central
- Jucătorul de 21 de ani e cotat la 800.000 de euro
”Aștept o potențială ofertă de la cei doi impresari, unul care e plecat în Spania și îmi povestea că are acolo o ofertă și să am încredere în el, și unul care mi-a zis ceva de Olanda.
Ați văzut oferta de la Becali pică sau crește de la zi la zi, depinde în ce situație se găsește domnul Becali. Acum e la 400.000. A fost la 400, la 900, la 700, nu știu, habar n-am, deocamdată aici suntem”, a spus Iftime, pentru AntenaSport.
Valeriu Iftime: Schimbul Chindriș - Gnohere? O glumă!
O altă variantă apărută a fost cea a unui schimb între Chindriș și Gnohere. Becali nu mai vrea să mai audă de atacant, după ultimele mesaje postate pe rețelele de socializare. Iftime cataloghează drept ”o glumă” această mutare.
”E o gluma aia (n.r. schimbul cu Gnohere). Ce să fac cu Gnohere și să-l dau pe Chindriș, Doamne iartă-mă!”, a mai spus Iftime.