Covid-19 a ajuns şi la Rapid după ce le-a lovit din plin pe Dinamo şi FCSB. Jucătorul testat pozitiv la naţionala României U19

De Iulian Focșăneanu. Publicat pe 08.10.2020 la 19:12 Actualizat pe 08.10.2020 la 19:18

Emoţii mari la reprezentativa sub 19 ani a României. Doi jucători au fost testaţi pozitiv, iar acţiunea naţionalei a fost anulată. Unul dintre aceştia este Ştefan Pănoiu de la Rapid.

Rapid

Caz de Covid-19 la Rapid

SportPictures / George Filip via Hepta

  • A fost testat pozitiv şi a intrat în izolare
  • Mijlocaşul a înscris două goluri în startul sezonului pentru Rapid
  • Acţiunea naţionalei sub 19 ani a fost amânată

FRF a anunţat că cei doi fotbalişti convocaţi de Daniel Oprescu au prezentat simptome marţi seară, iar miercuri li s-au recoltat probe. Ambii au primit veşti negre şi au intrat în carantină. Şi doi contacţi ai acestora au fost izolaţi.

Ştefan Pănoiu, de la Rapid, are coronavirus

"Ştefan Pănoiu a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus Covid-19, după un test făcut în cadrul acțiunii naționalei U19. Joia trecută, pe 1 octombrie, mijlocașul nostru a făcut testul alături de ceilalți colegi ai săi, iar rezultatul primit a doua zi a fost negativ.

Vineri seara, Ștefan a jucat în meciul cu Concordia Chiajna, în care a și marcat, la finalul căruia a mers acasă. Luni, Pănoiu s-a prezentat la Snagov, la lotul naționalei României U19, iar marți a prezentat simptome, fiind izolat după ce i s-a făcut din nou testul, de această dată ieșind pozitiv cu Covid-19. Acesta va sta 14 zile în izolare, urmând ca după 8 zile să i se facă un nou test", se anunţă pe site-ul Rapidului.

Ştefan Pănoiu a fost unul dintre cei mai importanţi jucători ai Rapidului din startul acestui sezon. A fost titular în toate cele 6 etape şi a înscris cu Pandurii Târgu Jiu şi Concordia Chiajna.

În articolul
Covid-19 a ajuns şi la Rapid după ce le-a lovit din plin pe Dinamo şi FCSB. Jucătorul testat pozitiv la naţionala României U19
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Recomandări
Observatornews.ro
Depășire criminală filmată de un șofer din Arad, panică pe șosea, răspunsul Poliției: "Nu putem aplica sancțiuni"
Cars.ro
Moarte cumparata cu 10 lei. Dispozitivul din masina ce iti pune viata in pericol
Cele mai noi știri Antena Sport
Reacţia FRF, după ce Florin Cîţu a anunţat că au fost făcute controale de ANAF la sediul instituţiei conduse de Răzvan Burleanu
Fotbal • 
la 17:35
Reacţia FRF, după ce Florin Cîţu a anunţat că au fost făcute controale de ANAF la sediul instituţiei conduse de Răzvan Burleanu
  • Controale ANAF la Federaţia Română de Fotbal
  • Comunicatul remis de forul condus de Răzvan Burleanu
Răzvan Burleanu, președintele FRF în timpul unei conferințe de presă
Diverse • 
la 15:48
Pregătiți hârtiile! Echipele ANAF au descins la sediul FRF. Anunțul făcut de ministrul Florin Cîțu
  • FRF se află sub investigația ANAF
  • Ministrul Florin Cîțu nu a precizat motivul
Marius Șumudică îi salută pe suporterii lui Gaziantep
Fotbal • 
la 15:26
Marius Șumudică, nostalgii din Turcia: ”Mi-e dor de Europa, dar prefer să joc contra unor jucători de milioane de euro”
  • Marius Șumudică este antrenorul lui Gaziantep
  • ”Șumi” a recunoscut că îi lipsește uneori România
Florin Răducioiu
Fotbal intern • 
ieri la 11:42
Răducioiu: "Lucescu mi-a dat o palmă de față cu toți! Apoi am mers la muzeu"
  • Atacantul a povestit cum antrenorul îl lua cu mașina de la liceu
  • ”Dinamo Kiev este ultima sa experiență fotbalistică”
Gică Hagi
Fotbal intern • 
la 14:39
Jucătorul român căruia Gică Hagi i-a cerut autograful! "Era convins că poate să îl depăşească"
  • Gică Hagi l-a promovat la prima echipă a Timişoarei
  • Hagi a antrenat Timişoara în sezonul 2005-2006
Luke Borean
Fotbal • 
la 14:50
Cu nunta nu te joci! Un portar din Australia s-a căsătorit și și-a adus mireasa la stadion pentru că avea meci. Reacția colegilor
  • Goalkeeper-ul s-a căsătorit și a jucat în aceeași zi
  • Echipa sa a câștigat semifinala cu 4-1
Știrile Antena Sport