Culmea candidaturii: Joan Laporta și-a tras panou imens în casă la Real Madrid! ”Abia aștept să vă revăd!”
De Cătălin Oprişan. Publicat pe 17.12.2020 la 14:52 Actualizat pe 17.12.2020 la 14:55
Candidat la președinția Barcelonei, peste care a ”domnit” între 2013 și 2010, Joan Laporta se afișează pe un bloc de 17 etaje, la 100 de metri de stadionul celor de la Real Madrid, cu mesajul: ”Abia aștept să vă revăd!”. ”Sper ca Florentino Perer să înțeleagă cu sportivitate ceea ce am vrut să spun”, afirmă Laporta
- Laporta l-a gonit pe Rijkaard și l-a adus pe Guardiola
- În timpul ”domniei” sale, FC Barcelona a câștigat două Ligi ale Campionilor
Bang! Joan Laporta, candidatul la președinția Barcelonei, a lovit puternic, după ce a desfășurat un panou imens pe un bloc situat pe ”Paseo de la Habana” din Madrid, la numărul 15, la nici 100 de metri distanță de stadionul celor de la Real Madrid, ”Santiago Bernabeu”. Vorbim despre 50 de metri lungime, 20 lățime, 1.000 de metri pătrați, pe un edificiu de 17 etaje.
Pe un fond roșu, apare chipul lui Joan Laporta, sloganul său, ”Queremos al Barca”, precum și textul ”Abia aștept să vă revăd!” Echipa lui Laporta, care a postat pe siteurile de socializare imaginea cu ochelari de soare și cu un #HolaMadrid, a ales special acest loc, cu vedere directă spre ”Santiago Bernabeu”, aflat în reconstrucție.
Laporta a pozat, apoi, în fața blocului, declarând că acțiunea sa nu trebuie interpretată drept o provocare. ”Cred că Florentino Perez va înțelege mesajul cu sportivitate. Am avut o relație cordială întotdeauna, de înțelegere instituțională”, a mai spus el. ”Mai mult, știu că astfel de lucruri se pot pricepe cu umor”.
Alegerile pentru șefia de la FC Barcelona vor avea loc pe 24 ianuarie, în 10 sedii electorale. Până acum și-au anunțat dorința de a candida nouă barcelonezi. Joan Laporta a ”domnit” peste catalani din 2003 până în 2010. A ”cucerit” patru titluri de campion, l-a adus pe ”Pep” Guardiola, apoi a ”obținut” două Ligi ale Campionilor și un Campionat Mondial al Cluburilor. De asemena, a avut succese și la echipele de baschet sau handbal.