Alex, fratele lui Edi Iordănescu, le-a pus gând rău celor de la FCSB în Cupa României: „Cred că avem o şansă”
De Valentin Pîrcălabu
Publicat: 27.09.2024, 20:57
Alex, fratele lui Edi Iordănescu, le-a pus gând rău celor de la FCSB în Cupa României. Alexandru Iordănescu joacă în acest sezon la Avicola Borcea, una dintre adversarele celor de la FCSB în Cupa României.
Alex Iordănescu e de părere că FCSB nu va juca cu prima echipă în meciul cu Avicola Borcea, iar acest lucru poate reprezenta o şansă uriaşă.
Alex, fratele lui Edi Iordănescu, le-a pus gând rău celor de la FCSB în Cupa României
„Obiectivul nostru este să intrăm în playoff şi să avem un parcurs bun în Cupa României. Am avut emoţii la tragere, am stat toţi băieţii şi am văzut tragerea cu emoţii. Ne jucăm şansa noastră şi cred că avem o şansă. Ne pregătim zi de zi, sunt meciuri speciale pe care le joci o dată în viaţă şi sperăm să ne bucurăm de ele şi să scoatem măcar un egal. Nu ne gândim aşa departe, vrem să o luăm pas cu pas.
Sunt adversari foarte puternici, dar înclin să cred că vor juca şi ei cu cei care joacă mai puţin în campionat. Nu ştiu dacă se poate juca la Borcea, sunt discuţii cu cei de la FCSB şi Petrolul să închiriem în stadion sau să jucăm la ei„, a spus Alexandru Iordănescu în exclusivitate la AntenaSport.
Primarul comunei Borcea a făcut show după ce a aflat că va evolua contra campioanei FCSB
Primarul comunei Borcea a făcut show după ce a aflat că va evolua în Cupa României contra campioanei FCSB. Aniel Theodor Nedelcu aşteaptă echipa lui Gigi Becali cu un stadion de 3.000 de locuri cu tribună oficială, loje şi cu un gazon „de Liga 1”.
Pe lângă FCSB, Agricola Borcea le va mai întâlni pe Petrolul și Metalul Buzău. Echipa a ratat însă duelul cu Dinamo.
„Pentru noi a fost o surpriză minunată Cupa României, un punct de afirmare al echipei din Borcea. Este singura comună din ţară care s-a calificat în grupele Cupei României. În Cupa României mereu s-a demonstrat că aici carul mic poate să doboare carul mare.
Vrem ca Borcea să dea KO chiar campioanei ţării. La nivelul acesta, orice adversar era valoric superior. Meciurile de pe teren propriu încercăm să le organizăm la Borcea, dacă ne vor impune alte condiţii vom juca la Călăraşi sau căutăm alte soluţii.
Erau şi băieţii emoţionaţi, joci cu campioana, cu FCSB, joci cu Petrolul, echipe de tradiţie din fotbalul românesc. Am scris istorie în fotbalul românesc. Îi primim pe cei de la FCSB cu fotbal de calitate.