"Dacă lași o oră garda jos, o pățești!". Gică Popescu, dezvăluiri despre perioada în care a avut Covid-19
De Iulian Focșăneanu. Publicat pe 06.10.2020 la 19:46 Actualizat pe 06.10.2020 la 19:50
Gică Popescu este unul dintre cei aproape 140.000 de oameni de pe teritoriul României care s-au infectat cu Covid-19. Președintele Viitorului a suferit până să reușească să învingă virusul.
- Preşedintele Viitorului a scăpat de coronavirus
- Fostul internaţional a stat zece zile în spital
Fostul fundaș al Generației de Aur a prezentat simptome și a stat internat. "Baciul" asigură că și-a luat toate măsurile de protecție și nu înțelege cum de a ajuns să se îmbolnăvească.
Gică Popescu a avut coronavirus
"Avusesem anumite simptome, m-a durut capul, iar când am mers la medic m-a diagnosticat și cu pneumonie. Am stat în spital, iar acum sunt negativ!
Chiar mă intrigă. Eu am făcut tot posibilul să mă protejez! M-am dezinfectat, am purtat mască. Uite că dacă lași o oră garda jos, o pățești. Important e că sunt bine, la fel și cei dragi", a declarat Gică Popescu pentru Impact.
Fostul căpitan al Barcelonei a stat 10 zile în spital, în toată această perioadă fiind tratat cu Remdesivir.