Darul trimis de Papa Francisc după ce a aflat de moartea lui Maradona. "S-a rugat pentru el în ultimele zile"

De Antena Sport. Publicat pe 26.11.2020 la 16:48 Actualizat pe 26.11.2020 la 18:02

Moartea lui Diego Maradona l-a îndurerat şi pe Papa Francisc. Acesta a trimit un dar special pentru familia fostului mare fotbalist, care a încetat din viaţă ieri, la vârsta de 60 de ani.

Diego Maradona şi Papa Francisc s-au cunoscut în 2014 la Vatican

Diego Maradona şi Papa Francisc s-au cunoscut în 2014 la Vatican

profimediaimages

  • Papa Francisc a trimis un dar pentru familia lui Maradona
  • Ce cadou a primit Papa Francisc de la Maradona în 2014

Papa Francisc a transmis că Maradona este prezent în rugăciunile sale şi a trimis un dar la Buenos Aires.

Papa Francisc a trimis un crucifix pentru familia lui Maradona

Suveranul Pontif a ţinut ca familia legendarului fotbalist să primească un crucifix binecuvântat. Cadoul a ajuns la fosta soţie a lui Maradona, Claudia Villafane, cu ajutorul ambasadorului Argentinei în Italia, Roberto Carles, scrie Clarin.

Papa Francisc a transmis şi un mesaj prin intermediul lui Matteo Bruni, purtătorul de cuvânt al Vaticanului.

”Își amintește cu afecțiune momentele în care l-a întâlnit în ultimii ani și îl păstrează în rugăciunile sale, așa cum a făcut-o în ultimele zile când a fost informat cu privire la starea sa”, a spus Bruni.

Papa Francisc a primit un tricou de la Diego Maradona în 2014

Papa Francisc şi-a întâlnit conaţionalul pentru prima dată în 2014. S-a întâmplat înainte ca Diego Maradona să joace într-un meci caritabil pe stadionul Olimpic din Roma.

El Pibe D'Oro a adus la Vatican un tricou al Argentinei cu numărul 10, purtat de el. Un împătimit al fotbalului, Papa Francisc i-a mulţumit lui Maradona.

Cei doi s-au văzut în total de trei ori. După episodul din 2014, au mai urmat două întâlniri: în 2015 şi 2016.

În articolul
Darul trimis de Papa Francisc după ce a aflat de moartea lui Maradona. "S-a rugat pentru el în ultimele zile"
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
FCSB - FC Botoşani 2-1. Toni Petrea a dat detalii despre accidentarea lui Moruţan: "Sper să nu fie grav!" Răspuns pentru Dică şi ce sfat i-a dat lui Octavian Popescu: "I-a reuşit!"
Fotbal intern • 
la 23:25

FCSB - FC Botoşani 2-1. Toni Petrea a dat detalii despre accidentarea lui Moruţan: "Sper să nu fie grav!" Răspuns pentru Dică şi ce sfat i-a dat lui Octavian Popescu: "I-a reuşit!"

  • FCSB - FC Botoşani 2-1
  • Toni Petrea, primele concluzii
Recomandări
Observatornews.ro
Cine era băiatul de 13 ani care a participat la înmormântarea Prinţului Philip
Eurosport
Man și Mihăilă, luați în colimator de antrenorul Parmei!? "Mulți dintre acești băieți sunt străini!"
Antena 1
Momentul în care Regina Elisabeta a II-a nu și-a mai putut reține lacrimile la înmormântarea Prințului Philip
Spynews
”Nimic nu mă poate doborî”! Răspunsul fabulos al lui Alex Bodi, după ce o fană i-a spus să nu mai fie supărat
GSP
Cutremur în UCL! Ședință secretă la Londra » 12 mari cluburi vor să abandoneze Liga Campionilor! UEFA, reacție devastatoare
REALITATEASPORTIVA.NET
EXCLUSIV – FOTO | Bomba aruncată în direct la Realitatea Sportivă: ”Burleanu urmărit penal pentru înșelăciune și delapidare”
CaTine
Horoscopul zilei de 19 aprilie 2021. Taurii sunt nesiguri. Descoperă ce îți rezervă astrele
Observatornews.ro
Cine era băiatul de 13 ani care a participat la înmormântarea Prinţului Philip
Rețete fel de fel
Stufat de iepure cu mămăliguță, rețetă clasică
Cele mai noi știri Antena Sport
AS.ro LIVE | Daniel Chiriţă este invitatul lui Cătălin Oprişan, de la 10:30. Poveşti de senzaţie ale fostului campion cu Rapid
Fotbal • 
la 00:03
AS.ro LIVE | Daniel Chiriţă este invitatul lui Cătălin Oprişan, de la 10:30. Poveşti de senzaţie ale fostului campion cu Rapid
  • Daniel Chiriţă, invitat la AS.ro LIVE
  • AS.ro LIVE este de luni până vineri, de la 10:30, pe www.as.ro/live
Mircea Lucescu, anunţ ferm despre viitorul său! Aproape campion cu Dinamo Kiev, "Il Luce" a decis ce va face la finalul sezonului
Fotbal extern • 
la 00:01
Mircea Lucescu, anunţ ferm despre viitorul său! Aproape campion cu Dinamo Kiev, "Il Luce" a decis ce va face la finalul sezonului
  • Mircea Lucescu, decizie în privinţa viitorului său
  • "Il Luce", la un pas de titlu în Ucraina
WorkOut from Home, pentru cei care stau acasă, dar nu stau acasă. S-a ales primul câştigător. Intră aici pentru a te înscrie în concurs!
Extra • 
pe 16.04 la 11:15
WorkOut from Home, pentru cei care stau acasă, dar nu stau acasă. S-a ales primul câştigător. Intră aici pentru a te înscrie în concurs!
  • WorkOut from Home te încurajează să faci mişcare la tine acasă
  • Premiile sunt pe măsură
	Marius Croitoru, ironii devastatoare după FCSB - Botoşani 2-1: "Cel mai bun lucru din fotbalul românesc este arbitrajul!" Portarul l-a adus în pragul disperării
Fotbal intern • 
ieri la 23:26
Marius Croitoru, ironii devastatoare după FCSB - Botoşani 2-1: "Cel mai bun lucru din fotbalul românesc este arbitrajul!" Portarul l-a adus în pragul disperării
  • FCSB - FC Botoşani 2-1
  • Marius Croitoru, mesaj ironic la adresa arbitrajului
Real Madrid - Getafe 0-0. "Galacticii", pas greşit în lupta pentru titlu. Ronaldo tremură pentru un loc în Ligă! PSG, victorie nebună în Franţa
Fotbal extern • 
ieri la 23:45
Real Madrid - Getafe 0-0. "Galacticii", pas greşit în lupta pentru titlu. Ronaldo tremură pentru un loc în Ligă! PSG, victorie nebună în Franţa
  • Rangers - Celtic 2-0
  • Inter - Napoli 1-1
FCSB - FC Botoşani 2-1 | "Am văzut la Neymar şi am dat şi eu!" Octavian Popescu, discurs fabulos. Dezvăluiri din vestiar: "M-au tocat toată săptămâna!"
Fotbal intern • 
ieri la 23:06
FCSB - FC Botoşani 2-1 | "Am văzut la Neymar şi am dat şi eu!" Octavian Popescu, discurs fabulos. Dezvăluiri din vestiar: "M-au tocat toată săptămâna!"
  • FCSB - FC Botoşani 2-1
  • Gol fabulos reuşit de Octavian Popescu
Știrile Antena Sport