Echipa naţională

EXCLUSIV | Dorinţa pe care Ionuţ Radu şi-a pus-o de ziua lui: "Vreau să fiu cel mai bun din lume!"

De Antena Sport. Publicat pe 30.05.2020 la 22:28 Actualizat pe 30.05.2020 la 22:28

Ionuţ Radu a împlinit pe 28 mai vârsta de 23 de ani. Portarul care a ajutat naţionala de tineret a României să ajungă în semifinalele Europeanului de anul trecut şi-a pus o dorinţă cu totul specială: vrea să fie cel mai bun din lume.

Ionuţ Radu, în timpul unui meci al naţionalei de tineret

Ionuţ Radu are planuri mari

Mediafax Foto / Lucian Danciu via Hepta

  • Ionuţ Radu a împlinit 23 de ani
  • Portarul român are ambiţii mari
  • În vară, Radu va reveni la Inter

Împrumutat la Parma până la finalul acestui sezon, Radu trage tare să îşi intre în formă. Serie A s-ar putea relua pe 20 iunie.

"Am început de o săptămână să facem antrenamente normale şi e mult mai bine decât mă aşteptam. Mă aşteptam să fie puţin mai greu la început, dar se pare că suntem în formă toată echipa.

Vom vedea ce va fi din vară. Trebuie să se ia şi o decizie de pe 30 încolo, că vor fi probleme cu contractele, cu împrumuturile. Mă gândesc să mă pregătesc foarte bine, să fiu din nou în forma în care eram înainte de începutul carantinei. Sunt optimist, nu văd niciun obstacol care să mă oprească să îmi ating obiectivul", a declarat Ionuţ Radu, în exclusivitate pentru AntenaSport.

Ionuţ Radu: "Vreau să fiu cel mai bun din lume"

Sunt şanse mari ca Ionuţ Radu să rămână la Inter din vară şi să-i facă concurenţă lui Samir Handanovic. Internaţionalul român are ambiţii mari.

"Ăsta e obiectivul meu: să fiu printre cei mai buni, să muncesc şi să fiu printre cei mai buni, dacă nu chiar cel mai bun din lume! Că va fi Inter, că va fi altă echipă, un fotbalist trebuie să se adapteze la orice provocare. Niciodată nu se ştie ce va fi în fotbal.

Eu am crescut la Inter şi îi datorez foarte mult Interului pentru ce am, pentru ce sunt şi aş vrea să răsplătesc tot ce mi-au dat ei mie", a spus Radu pentru AntenaSport.

În articolul

Dorinţa lui Ionuţ Radu: "Vreau să fiu cel mai bun din lume!"

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp

Recomandări

Observatornews.ro

Copil filmat fumând de zor, în timp ce dansează pe manele, la o petrecere | Video

Observatornews.ro

Pedeapsă exemplară pentru "Bestia din Ploiești". 13 ani în pușcărie va sta tânărul care și-a torturat și umilit iubita | Video

Cars.ro

Top 10 masini care au fost construite ca niste tancuri. Toate service-urile ar da faliment daca romanii ar incepe sa le cumpere in loc de BMW, Audi sau Mercedes-Benz

Cele mai noi știri Antena Sport

Fotbal extern • 
la 13:48

Barcelona - Ferencvaros 5-1. Cine este Pedri, puştiul de 17 ani care a marcat pentru Barcelona

  • Pedri a marcat primul gol pentru Barcelona
  • Jucătorul a plecat cu taxiul de la stadion
Fotbal intern • 
la 13:11

FOTO | Se încing spiritele în Ghencea! ”Nordul” a intrat pe noul stadion Steaua și ”și-a revendicat” ”Peluza”. Mesajul lui Mustață

  • Stadionul Steaua va fi dat în folosință în curând
  • 31.254 de locuri are noua arenă din Ghencea
Fotbal extern • 
la 12:50

LIVE BLOG Grupele Champions League. Programul meciurilor și rezultatele din prima etapă! Bayern, Liverpool, Real și Man. City intră și ele în scenă

  • UEFA Champions League a debutat în forță
  • Toate rezultatele le ai pe AS.ro
Fotbal intern • 
la 12:17

Doi ani fără Balaci! “O zis că eu l-am omorât pe Ilie. Apoi ei m-au omorât pe mine. Doamne, ce bătaie mi-o dat oltenii în tunel, la Craiova!”

  • Arezanov i-a provocat o accidentare gravă, în 1984
  • N-a scăpat, niciodată, de apelativele ”călău” și ”măcelar”
Fotbal intern • 
la 12:33

Se anunță dezastrul la Dinamo! Săptămâna decisivă ”Contra pleacă odată cu spaniolii” Datorii mari pentru ”câini”

  • Dinamo a fost preluat de spaniolii 
  • Rezultatele întârzie să apară
  • Fostele glorii prevăd un viitor sumbru pentru echipă
Fotbal intern • 
la 11:50

Dănuț Lupu îl face praf pe Ianis Hagi! ”A sărit mingea din el ca din colțul mesei”. Mesaj dur și pentru Gică Hagi

  • Dănuț Lupu se ia de familia Hagi
  • Lupu nu-l vede pe Gică Hagi selecționer
  • Ironii la adresa lui Ianis Hagi
Știrile Antena Sport