Închide meniul

Ilie Dumitrescu, uluit de finalul meciului cu Danemarca: "Nu am mai văzut aşa ceva!" Explicaţiile lui Mutu

Reclamă

Antena Sport Publicat: 18 noiembrie 2020, 7:01

Ilie Dumitrescu, uluit de finalul meciului cu Danemarca: "Nu am mai văzut aşa ceva!" Explicaţiile lui Mutu

Mediafax Foto / Laurentiu Mich via Hepta

Ilie Dumitrescu, alături de Ioan Becali şi Cristi Borcea

Egalul dintre România şi Danemarca a mulţumit pe toată lumea. "Tricolorii" au obţinut calificarea la Campionatul European după această remiză, în timp ce danezii au plecat neînvinşi. Finalul de meci a fost unul în care ambele echipe au fost mulţumite cu scorul de pe tabelă. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

"Până la urmă, când mai sunt 10 minute și vezi că echipa adversă nu vrea să piardă… Pentru că am fost în postura asta, să participăm la un astfel de scenariu și să nu mai avem nicio șansă. Și am jucat ultimul joc din grupă ca să avem șansa să ne calificăm și cu un egal. Apropo, păi noi am pierdut în Ucraina la un 11 metri care n-a existat. Și eram calificați dacă nu pierdeam.

La posesie am stat bine. Cât au fost? 10 minute de pase la rând? Cred că au fost 10 minute plus 4 de prelungiri de pase la rând. A ieșit mingea afară în timpul ăla de 14 minute de joc? N-am mai văzut așa ceva", a spus Ilie Dumitrescu la Digisport

Adrian Mutu: "A fost o situaţie ciudată"

Şi pentru Adrian Mutu scenele din ultimele minute ale partidei au fost inedite. 

"A fost o situaţie cam ciudată la sfârşit, când adversarii nu voiau să iasă de acolo (n.r. – din apărare). Dar nici noi n-avea rost să riscăm când egalul ne era bun. Iar ei când au ieşit, au riscat şi au făcut câţiva paşi, noi era să şi câştigăm meciul. L-am întrebat pe arbitru de ce a prelungit cu 4 minute. Vă daţi seama că mi-aş fi dorit să fie 4 secunde, nu 4 minute. E vorba de calificare până la urmă", a spus şi Adrian Mutu. 

Reclamă
Recomandări

Este absenţa lui Olimpiu Moruţan de la EURO 2024 o pierdere mare pentru România?

Loading ... Loading ...
Reclamă
Ultimele știri
21:39 „Gică Hagi e profesor universitar!” Ilie Dumitrescu, laude la scenă deschisă pentru „Rege”, după Farul – Rapid 3-1 21:30 LIVE VIDEOAEK – Panathinaikos se joacă ACUM în AntenaPLAY! Duel pentru titlu în Grecia! Aris – Olympiacos s-a încheiat 1-1 21:25 Unirea Slobozia a promovat în Liga 1 pentru prima oară în istorie! Echipa lui Adrian Mihalcea, succes pe terenul lui CS Mioveni 21:17 Învins de fosta echipă, Marian Aioani a repetat obsesiv patru cuvinte! Explicaţii pentru forma dezastruoasă a Rapidului 21:16 Louis Munteanu a recunoscut că vrea să plece de la Farul! Mesaj savuros pentru Aioani: „E clientul meu!” 21:15 Sepsi – FCSB LIVE TEXT (21:45). Echipa lui Charalambous poate câştiga titlul în această etapă! Echipele de start 20:55 VideoVisul mondial al României! Tibor Selymeş a învins Argentina lui Diego Maradona şi a avut un sfat preţios pentru tricolori 20:55 Farul – Rapid 3-1! Trupa lui Gică Hagi, din nou pe locul secund în Liga 1! Giuleştenii rămân fără victorie în play-off 20:47 Fază controversată în Farul – Rapid! Reuşita lui Mihai Popescu, anulată! Ciprian Marica a răbufnit în lojă 20:46 Luca Andronache, jucătorul revelaţie al lui Gică Hagi! „Regele” a dat lovitura prin fiul fostului antrenor de la FCSB Vezi toate știrile
Citește și