Incredibil! Numărul record de măști pe care-l folosește un jucător de la națională pe zi. Imagini de la ultimul antrenament | VIDEO
De Silviu Corneanu. Publicat pe 09.11.2020 la 21:49 Actualizat pe 09.11.2020 la 21:54
Mirel Rădoi a convocat 23 de jucători pentru acțiunea echipei naționale din luna noiembrie, când România va disputa trei partide, două oficiale și unua amicale. În total, tricolorii stau împreună 11 zile, timp în care folosesc un număr record de măști de protecție.
- Tricolorii folosesc 1800 de măști într-un cantonament
- Programul echipei naționale în luna noiembrie
Conform FRF, jucătorii chemați de Rădoi utilizează 1800 de măști într-un cantonament, iar un jucător folosește cel puțin 7 măști pe zi, în condițiile în care recomandarea autorităților este ca o mască de protecție împotriva COVID-19 să fie schimbată o dată la patru ore.
Un jucător de la națională folosește 7 măști pe zi
”Cei 23 de jucători folosesc pe durata fiecărui cantonament 1.800 de măști de protecție COVID! Practic, timp de 11 zile, fiecare jucător folosește cel puțin 7 măști pe zi!
Purtarea măștii e obligatorie în cantonamentul de la Mogoșoaia, în autocar, hoteluri și în diferite zone ale stadioanelor”, se arată într-un comunicat al celor de la FRF.
VIDEO cu antrenamentul României
Staff-ul tehnic al naționalei, condus de Mirel Rădoi, a organizat o sesiune de antrenament în această seară, în care i-a pus serios la treabă pe tricolori.
Ședința de pregătire a început cu exerciții de circulație și posesie a mingii, după care s-a trecut la antrenamente pe poziții defensive și ofensive. Tricolorii care au ajuns astăzi au avut un program separat, de refacere.
Programul României în luna noiembrie
- 11 noiembrie: România – Belarus (amical) – 19:00, “Ilie Oană” Ploiești
- 15 noiembrie: România – Norvegia (Liga Națiunilor) – 21:45, “Arena Națională” București
- 18 noiembrie: Irlanda de Nord – România (Liga Națiunilor) – 21:45, Windsor Park Belfast