Islanda - România 2-1 | Verdictul specialistului legat de faza care i-a făcut pe românii din toată ţara să sară de pe scaune. Momentul care putea schimba soarta calificării

De Antena Sport. Publicat pe 09.10.2020 la 08:29 Actualizat pe 09.10.2020 la 08:33

Islanda - România 2-1. Adrian Porumboiu a dat verdictul legat de faza care a făcut întreaga ţară să ia foc. Fostul mare arbitru nu consideră că ar fi fost penalty în momentul în care mingea trimisă de Iancu l-a lovit în mână pe Ragnar Sigurdsson, în careul de 16 metri. Aşa au considerat şi cei din camera VAR.

Damir Skomina

Damir Skomina se uită la reluările VAR

ProfimediaImages

  • România a cerut un al doilea penalty în Islanda, dar nu l-a primit
  • Tricolorii vor privi la televizor Euro 2020

"Este și distanța foarte mică. Dacă din camera VAR nu i-a comunicat să vadă fază, probabil că au considerat că nu e necesar să-l informeze. Au mai multe camere acolo. N-ai ce să-i reproșezi arbitrului într-o asemenea fază.

Adrian Porumboiu: "Nici acolo nu pare că se poate da penalty"

E greu să mă pronunț din ce am văzut, pe prima reluare nu mi s-a părut penalty. Pe a doua reluare mâna pare depărtată de corp, dar nici acolo nu pare că se poate da penalty. Arbitrul a judecat foarte bine, având în vedere că are și ajutoarele video. Nu avem ce să-i reproșăm. Nu putem să ne legăm de faza asta. Niciun arbitru din lumea asta nu poate spune că a fost penalty clar. Un penalty îl dai dacă e clar.

Un arbitru foarte bun, a lăsat jocul liber, nu a greșit cu nimic. Noi n-am jucat mai nimic, ne-a bătut o echipă mai bună. Se vede diferența între Sigurdsson și Stanciu, cel mai bun al lor cu cel mai bun al nostru. Noi n-am tras la poartă în prima repriză", a spus Porumboiu, la Digi Sport.

România a fost învinsă, joi, la Reykjavik, cu scorul de 2-1 (2-0), de Islanda, în semifinalele play-off-ului de calificare la turneul final al Campionatului European din 2021. Tricolorii nu vor participa la turneul la care şi Bucureştiul găzduieşte meciuri.

În articolul
Adrian Porumboiu nu vede penalty la duelul dintre Iancu şi Sigurdsson
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
"Nu-l văd atât de matur!" Critici pentru Florinel Coman, după scandalul permisului de conducere obţinut în Ucraina: "A greşit, trebuie ajutat!"
Fotbal intern • 
ieri la 23:45

"Nu-l văd atât de matur!" Critici pentru Florinel Coman, după scandalul permisului de conducere obţinut în Ucraina: "A greşit, trebuie ajutat!"

  • Florinel Coman, criticat după scandalul permisului de conducere
  • Ce i se reproşează lui "Mbappe"
Recomandări
Observatornews.ro
Imagini din apartamentul groazei de la Onești, locul unde doi muncitori au fost uciși de Gheorghe Moroșan
Eurosport
De necrezut! Abramovich și-a comandat o "jucărie" de jumătate de miliard de euro
Antena 1
Diva a uitat să se uite în oglindă înainte de a ieși așa pe stradă. Ce accident vestimentar au surprins paparazzi la Irina Shayk
Spynews
Unde s-a dus averea lui Dan Bittman! În ce afacere a investit artistul un milion de euro, în plină pandemie
GSP
EXCLUSIV „Am văzut-o dezbrăcată pe Serena Williams în vestiar. Am fost șocată o săptămână”
CaTine
Horoscopul zilei de 4 martie 2021. Berbecii vor fi preocupați de problemele din trecut. Află ce îți rezervă astrele
Cele mai noi știri Antena Sport
Lionel Messi, blocat de trei jucători ai Sevillei
Fotbal • 
ieri la 23:55
Barcelona - Sevilla 3-0 | Messi, în finala Cupei Spaniei după o "remontada" istorică. Dembele a reușit o super-execuție, Pique a marcat în minutul 90+4!
  • Andaluzii au ratat un penalty
  • Barcelona a învins-o pe Sevilla cu 3-2 la general
Ianis Hagi riscă să nu poată sărbători alături de Steven Gerrard
Fotbal • 
ieri la 23:03
Victorie uriaşă pentru echipa lui Ianis Hagi. Steven Gerrard, eliminat în Livingston - Rangers 0-1. Riscă să sărbătorească din tribună câştigarea titlului!
  • Ianis Hagi, rezervă în Livingston - Rangers 0-1
  • Steven Gerrard s-a revoltat după ce a fost eliminat
Marius Şumudică
Fotbal • 
ieri la 20:54
Marius Şumudică a anunţat că îşi dă demisia după Kayserispor - Rizespor 2-1. "Nu vreau să-mi pierd viaţa pe bancă". Anunţ bombă!
  • Şumudică, fără victorie de şapte etape
  • Kayserispor - Rizespor 2-1
Rio Ferdinand: ”Lasă-l în pace, e un copil, ești nebun?” Ziua când van Nistelrooy a vrut să-l ”altoiască” pe Cristiano Ronaldo
Fotbal extern • 
ieri la 13:51
Rio Ferdinand: ”Lasă-l în pace, e un copil, ești nebun?” Ziua când van Nistelrooy a vrut să-l ”altoiască” pe Cristiano Ronaldo
  • În 12 ani, Rio Ferdinand a adunat 455 de partide la United
  • Olandezul a evoluat cinci ani la Manchester
Veste uriaşă pentru jucătorii Astrei, după ce s-au calificat în semifinalele Cupei României: "Ieri s-au plătit două salarii!"
Fotbal extern • 
ieri la 22:53
Veste uriaşă pentru jucătorii Astrei, după ce s-au calificat în semifinalele Cupei României: "Ieri s-au plătit două salarii!"
  • Astra Giurgiu s-a calificat în semifinalele Cupei României
  • Anunţul făcut de Bogdan Mara
VIDEO EXCLUSIV | "Burlacul" Andi Constantin şi-a dezvăluit toate secretele. Ce sporturi a practicat şi la ce filme s-a uitat
Diverse • 
ieri la 22:25
VIDEO EXCLUSIV | "Burlacul" Andi Constantin şi-a dezvăluit toate secretele. Ce sporturi a practicat şi la ce filme s-a uitat
  • "Burlacul" va începe vineri, pe Antena 1, de la 20:30
  • Secrete dezvăluite de "Burlacul" Andi Constantin
Știrile Antena Sport