Reacţia lui Joachim Low după ce a aflat grupa Germaniei din preliminariile CM 2022. "România e o echipă tânără"

De Antena Sport. Publicat pe 08.12.2020 la 12:25 Actualizat pe 08.12.2020 la 13:18

Joachim Low a avut o primă reacţie după ce a aflat cum arată grupa Germaniei pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2022. România se află printre adversare, dar nemţii nu concep să rateze locul 1.

Joachim Low şi Thomas Muller, în timpul unui antrenament

Reacţia lui Joachim Low după tragerea la sorţi a preliminariilor CM 2022

ProfimediaImages

  • România e în grupă cu Germania în preliminariile CM 2022
  • Germania a câştigat de 4 ori campionatul mondial

"Este o grupă în general interesantă. Obiectivul nostru este să câştigăm grupa şi suntem favoriţi. România este o echipă tânără, cu jucători care au jucat semifinala la Euro Under 21, cu Germania", a spus Low, citat de EFE.

România, în Grupa J, alături de Germania

"Die Mannschaft" a cucerit de patru ori titlul suprem, ultima oară în urmă cu şase ani. Numai Brazilia a obţinut de mai multe ori trofeul (1958, 1962, 1970, 1994, 2002).

Jurnaliştii nemţi au reacţionat imediat după ce au aflat că reprezentativa lui Joachim Low a fost repartizată în grupa J, alături de Germania, Islanda, Macedonia de Nord, Armenia şi Liechtenstein. "Este grupa fericirii", a fost titlul celor de la Bild. "Am avut mult noroc", se poate citi în articol.

Programul României în prelimariile Campionatului Mondial din 2022

Preliminariile pentru Cupa Mondială 2022 vor începe în martie 2021 și se vor încheia în noiembrie 2021. Tricolorii vor debuta pe 24 sau 25 martie, când va avea loc prima etapă și vor încheia în intervalul 14 - 16 noiembrie, când va avea loc ultima etapă.

România nu a mai fost la un Mondial din 1998, iar pentru a ajunge la turneul final din 2022 trebuie să termine grupa pe locul 1, sau să ocupe un loc de baraj, fie locul 2 în preliminarii, fie o poziție care să-i asigure barajul în Liga Națiunilor.

În articolul
Reacţia lui Joachim Low după ce a aflat grupa Germaniei din preliminariile CM 2022. "România e o echipă tânără". Nu a uitat meciul tricolorilor mici de la Euro 2019
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Dennis Man
Fotbal intern • 
ieri la 22:35

News Alert | Gigi Becali a anunţat cel mai mare transfer din istoria Ligii 1: "Dennis Man a plecat pe 13 milioane de euro!" Salariul uriaş pe care îl va avea

  • Dennis Man e cotat la 6.5 milioane de euro
  • Gigi Becali va primi 13 milioane de euro
Recomandări
Observatornews.ro
Programările din etapa a doua de vaccinare vor fi amânate. Explicaţiile lt. col. medic dr. Valeriu Gheorghiţă
Antena 1
Corina Dănilă a împlinit 49 de ani. Vedeta a distribuit fotografii din copilărie și adolescență, nemaivăzute până acum
Spynews
Horoscop joi, 28 ianuarie: Fecioarele trebuie să fie atente la sănătate!
Antenastars
Cum au reacționat părinții Anei Mocanu, după ce au aflat că fiica lor a fost bătută de fostul iubit însurat: „Mi-e tare rușine de ei”/ VIDEO
CaTine
Când avea numai 15 ani cucerea lumea cu Laguna albastră. Ce mai face și cum arată Brooke Shields la 55 de ani
Zu TV
Era și cazul! Gigi Hadid a dezvăluit numele fetiței. A fost o alegere inspirată?
Cele mai noi știri Antena Sport
AS.ro LIVE
Diverse • 
la 00:05
AS.ro LIVE | O ediţie magică! Robert Tudor este invitatul de azi al lui Cătălin Oprişan, de la 10:30, pe www.as.ro/live
  • As.ro LIVE este de luni până vineri, de la 10:30, pe www.as.ro/live
  • Robert Tudor este invitatul de azi
"Joacă îngerii pentru el!" Gigi Becali anunţă un nou transfer monstruos! Jucătorul comparat cu Messi şi Neymar: "Nu se mişcă fără 100 de milioane!"
Fotbal intern • 
ieri la 23:30
"Joacă îngerii pentru el!" Gigi Becali anunţă un nou transfer monstruos! Jucătorul comparat cu Messi şi Neymar: "Nu se mişcă fără 100 de milioane!"
  • Gigi Becali pregăteşte un nou transfer de top
  • Cine e jucătorul comparat cu Messi şi Neymar
Adevăratul motiv pentru care Gigi Becali a acceptat transferul lui Dennis Man la Parma. "Îmi e teamă!" Ce a influențat decisiv negocierile
Fotbal • 
ieri la 23:21
Adevăratul motiv pentru care Gigi Becali a acceptat transferul lui Dennis Man la Parma. "Îmi e teamă!" Ce a influențat decisiv negocierile
  • FCSB primește 13 milioane de euro de la Parma
  • Anunțul surprinzător făcut de patronul roș-albaștrilor
Scandal imens la "Mondialul" de handbal: "Urlau de durere, vomitau, mergeau la baie non-stop. Au leșinat!”
Handbal • 
ieri la 12:17
Scandal imens la "Mondialul" de handbal: "Urlau de durere, vomitau, mergeau la baie non-stop. Au leșinat!”
  • Slovenia a terminat 25-25 cu Egiptul și a plecat acasă
  • Europenii acuză că au fost intoxicați intenționat
EXCLUSIV | Claudiu Răducanu e în pas cu moda! S-a apucat de sportul - fiţă al oltenilor! Provocarea pentru Simona Halep
Diverse • 
ieri la 20:50
EXCLUSIV | Claudiu Răducanu e în pas cu moda! S-a apucat de sportul - fiţă al oltenilor! Provocarea pentru Simona Halep
  • Claudiu Răducanu s-a de un alt sport
  • Oltenii o provoacă pe Simona Halep
Ianis Hagi şi Radu Drăguşin
Fotbal • 
ieri la 23:16
Radu Drăguşin, titular în masacrul lui Juventus cu SPAL. Messi, gol în Rayo - Barcelona 1-2. Ianis nu a jucat niciun minut la Rangers
  • Radu Drăguşin a fost titular la Juventus
  • Ianis nu a jucat niciun minut la Rangers
Știrile Antena Sport