Spaniolii scriu despre transferul uriaș al lui Florinel Coman. Ce gigant l-a avut pe listă
De Antena Sport. Publicat pe 08.04.2020 la 18:07 Actualizat pe 08.04.2020 la 19:36
Spaniolii scriu despre un transfer uriaș al lui Florinel Coman. Una dintre echipele care s-ar fi interesat de ”Mbappe de România” este Manchester City. Spaniolii mai susțin că Florinel Coman este urmărit și de formații din La Liga.
- Florinel Coman a fost urmărit de un club uriaș din Europa
- Spaniolii au aflat că lui Coman i se spune "Mbappe" în România
- Coman este dorit și în MLS
"Coman, autorul a 14 goluri și 10 assisturi în 34 de meciuri disputate în acest sezon, a fost în trecut pe lista unor echipe mari din Europa, precum Sheffield United sau West Ham, ba chiar și Manchester City în iarna trecută”, scriu cei de la fichajes.net.
Jurnaliștii spanioli merg mai departe și susțin că ”perla” lui Gigi Becali este urmărită și de echipe din La Liga.
”Nu doar echipe din Premier League îl urmăresc pe jucătorul comparat în tara sa cu Mbappe, ci și mai multe echipe din Spania, care caută să adauge calitate", mai susțin spaniolii.
Florinel Coman, dorit în MLS de Orlando City
"Mbappe" de la FCSB poate ajunge să îl aibă adversar, în MLS, pe Alexandru Mitriță. Pe urmele atacantului roș-albaștrilor este Orlando City.
Echipa din campionatul Statelor Unite și-a manifestat interesul de a-l transfera pe Coman încă din iarnă, dar Gigi Becali s-a opus. Dată fiind situația actuală, patronul vicecampioanei României s-a răzgândit. Becali s-ar mulțumi și cu 9 milioane de euro pentru Coman.