Cosmin Olăroiu a plecat şi s-a ales praful de Jiangsu Suning! Chinezii au anunţat dizolvarea clubului

De Antena Sport. Publicat pe 28.02.2021 la 10:14 Actualizat pe 28.02.2021 la 11:54

Cosmin Olăroiu a plecat de la Jiangsu Football Club, iar clubul a fost dizolvat la puţin timp după. Un comunicat al campioanei Chinei a fost emis în această dimineaţă, la doar 3 luni de când clubul câştiga campionatul.

Cosmin Olăroiu, la sărbătorirea titlului din China

Cosmin Olăroiu a plecat de la Jiangsu înainte de dizolvarea clubului

ImagineChina / Stringer via Hepta

  • Cosmin Olăroiu are 51 de ani
  • El a antrenat-o din 2018 pe Jiangsu

Astfel, dizolvarea clubului vine după "mai multe variabile incontrolabile", care nu pot garanta continuarea în campionatul Chinei şi în Liga Campionilor Asiei. Decizia va avea un efect imediat.

"În ciuda reticenţei noastre de a ne despărţi de jucătorii care au câştigat cele mai mari onoruri şi de suporterii care şi-au arătat solidaritatea faţă de club, cu regret trebuie să facem un anunţ: de astăzi, Jiangsu Football Club pune capăt activităţii echipelor sale", a comunicat clubul cu sediul în Nanjing (est).

Jiangsu Suning s-a desfiinţat

Jiangsu Suning Football Club câştiga titlul în China pe 12 noiembrie şi numele îi era schimbat în Jiangsu Football Club, la începutul lui 2021. Primul semn al colapsului a fost dat de discursul ţinut de miliardarul Zhang Jindong, preşedintele Suning, pe 19 februarie. Acesta vorbea de 2021 ca despre un an al schimbărilor.

Alte semne ale dezastrului au venit şi de la despărţirea de vedetele echipei, Alex Teixeira (adus în 2016 pentru 50 de milioane de euro), sau Ivan Santini. În capul listei plecărilor a fost însă Cosmin Olăroiu.

”Îmi pare foarte rău pentru suporteri şi pentru grupul de jucători de care sunt foarte ataşat. Noi, staff-ul, nu am vrut să se ajungă la această despărţire de Jiangsu Suning şi cred că meritam mai mult respect pentru contribuţia pe care am avut-o la realizarea acestor performanţe cu echipa”, a declarat Cosmin Olăroiu pentru telekomsport.

Cosmin Olăroiu a adus primul titlu de campioană din istoria lui Jiangsu Suning

Olăroiu a preluat-o pe Jiangsu Suning în martie 2018, când i-a luat locul lui Fabio Capello. La finalul anului trecut, el a câştigat titlul de campion, primul din istoria clubului, şi a jucat finala Cupei.

În total, Olăroiu a cucerit 17 trofee în şase ţări. În afară de China, el a mai fost campion în România, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite. Antrenorul român are o avere estimată la 46 de milioane de euro.

În articolul
Cosmin Olăroiu a plecat şi s-a ales praful de Jiangsu Suning! Chinezii au anunţat dizolvarea clubului
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Dusan Uhrin, antrenor Dinamo
Fotbal • 
ieri la 23:26

Astra - Dinamo 0-0 | "Victoria" lui Dusan Uhrin în remiza de la Giurgiu: "A trecut mult de când Dinamo nu a luat gol". Ce a spus despre salvarea de la retrogradare. "Trebuie să schimb multe"

  • Astra - Dinamo 0-0
  • Dusan Uhrin, primul meci de la revenire
Recomandări
Observatornews.ro
Trei persoane au murit din cauza unei pene de oxigen la TIR-ul ATI de la Victor Babeş. S-a deschis o anchetă
Eurosport
"Cea mai puternică imagine a anului". Ce a făcut Lacazette când a văzut că Stanciu&Co refuză iar să îngenuncheze
Antena 1
Elena Ionescu, rochia ultra-scurtă și vaporoasă. Artista a fost la un pas de un accident vestimentar
Spynews
Daria Radionova îl pune la punct pe Alex Bodi! Care a fost, de fapt, motivul despărțirii! Declarații exclusive
GSP
L-au pierdut gratis » N-a apucat să debuteze pentru Dinamo în Liga 1, dar e dorit de FCSB și Voluntari
REALITATEASPORTIVA.NET
Un cunoscut campion, ținta unui jaf armat în propria locuință! Ce au urmărit atacatorii
CaTine
Horoscopul zilei de 17 aprilie 2021. Vărsătorii spun adevărul. Descoperă ce îți rezervă astrele
Observatornews.ro
Trei persoane au murit din cauza unei pene de oxigen la TIR-ul ATI de la Victor Babeş. S-a deschis o anchetă
Rețete fel de fel
Stufat de iepure cu mămăliguță, rețetă clasică
Cele mai noi știri Antena Sport
"Ne spune el să nu vorbim?!" Gigi Becali, o nouă replică tăioasă pentru Edi Iordănescu. Istvan Kovacs, luat la ţintă din nou de patronul FCSB
Fotbal intern • 
la 23:48
"Ne spune el să nu vorbim?!" Gigi Becali, o nouă replică tăioasă pentru Edi Iordănescu. Istvan Kovacs, luat la ţintă din nou de patronul FCSB
  • Gigi Becali, un nou mesaj pentru Edi Iordănescu
  • Ce a spus patronul FCSB despre Istvan Kovacs
FCSB a pus ochii pe un fost jucător de la Dinamo! "Perla" de 17 ani i-a dat răspunsul lui Gigi Becali: "Eu nu vreau să merg acolo!" Fanii dinamovişti fac chetă să îl aducă înapoi
Fotbal intern • 
la 23:14
FCSB a pus ochii pe un fost jucător de la Dinamo! "Perla" de 17 ani i-a dat răspunsul lui Gigi Becali: "Eu nu vreau să merg acolo!" Fanii dinamovişti fac chetă să îl aducă înapoi
  • Gigi Becali a pus ochii pe o nouă perlă
  • Răspunsul jucătorului care a plecat de la Dinamo
WorkOut from Home, pentru cei care stau acasă, dar nu stau acasă. S-a ales primul câştigător. Intră aici pentru a te înscrie în concurs!
Extra • 
la 11:15
WorkOut from Home, pentru cei care stau acasă, dar nu stau acasă. S-a ales primul câştigător. Intră aici pentru a te înscrie în concurs!
  • WorkOut from Home te încurajează să faci mişcare la tine acasă
  • Premiile sunt pe măsură
L-au atacat pe Smalling la 5 dimineața! I-au pus pistolul la tâmplă în fața copilului de doi ani și a soției!!!
Fotbal extern • 
la 14:19
L-au atacat pe Smalling la 5 dimineața! I-au pus pistolul la tâmplă în fața copilului de doi ani și a soției!!!
  • După 323 de meciuri la Manchester, Chris a fost împrumutat la AS Roma
  • Soția a chemat poliția la 5 dimineața
Astra - Dinamo 0-0 | "Dacă nu ne trezim, va fi foarte greu!" Deian Sorescu se teme de retrogradare după 11 meciuri fără victorie! Ce a spus de Dusan Uhrin
Fotbal intern • 
la 22:48
Astra - Dinamo 0-0 | "Dacă nu ne trezim, va fi foarte greu!" Deian Sorescu se teme de retrogradare după 11 meciuri fără victorie! Ce a spus de Dusan Uhrin
  • Astra - Dinamo 0-0
  • Mesajul lui Deian Sorescu
Paul Anton, Dinamo
Fotbal • 
la 22:41
Astra - Dinamo 0-0 | "Cu siguranţă ne vom salva". Paul Anton vrea să le facă în necaz rivalilor. "Nu vom da satisfacţie celor care doresc să retrogradăm"
  • Dinamo, egal fără goluri la Giurgiu
  • Anton promite salvarea de la retrogradare
Știrile Antena Sport