Cristiano Ronaldo, cel mai bun marcator al ultimului deceniu! Diferenţa incredibilă faţă de rivalul Messi. Meciul cu Barcelona a fost decisiv!
De Mihai Ispas. Publicat pe 09.01.2021 la 14:11 Actualizat pe 09.01.2021 la 14:25
Cristiano Ronaldo a primit premiul pentru cel mai bun marcator al ultimului deceniu. El l-a depăşit pe Lionel Messi cu un singur gol. Diferenţa s-a făcut chiar în duelul direct din Champions League.

Cristiano Ronaldo l-a învins pe Lionel Messi în topul marcatorilor din ultimul deceniu
profimediaimages
- Ronaldo, cele mai multe goluri între 2011 şi 2020
- Portughezul a marcat 550 de goluri
Ronaldo este cel mai bun marcator între 2011 şi 2020. El a adunat 550 de goluri, în timp ce Messi s-a oprit la 549 de reuşite!
Cristiano Ronaldo, cu un gol mai mult decât Lionel Messi, în ultimul deceniu
Diferenţa s-a făcut în meciul din luna decembrie, din Champions League, dintre Barcelona şi Juventus. Dacă nu marca de două ori, portughezul ar fi fost pe locul al doilea la un gol în spatele lui Messi.
"La începutul lui decembrie, Messi avea un avantaj de trei goluri", scrie Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului.
Ronaldo mai are un avantaj faţă de rivalul său. A jucat cu 27 de meciuri mai puţin! Portughezul a primit trofeul la Torino, din partea IFFHS.
Cristiano Ronaldo has been named The World's Best Goal Scorer Of Decade
— ' (@TotalElBicho) January 9, 2021
Top 5 scorers of the last decade (2011-2020) according to IFFHS:
1️⃣ Cristiano Ronaldo: 550 goals
2️⃣ Messi: 549
3️⃣ Lewandowski: 417
4️⃣ Ibrahimovic: 340
5️⃣ Suarez: 335
Ronaldo played 27 less games than Messi pic.twitter.com/xExKKEGPKj
Topul este completat de polonezul Lewandowski, cel care a fost desemnat anul trecut jucătorul anului de către FIFA, cu 417 goluri. Urmează Ibrahimovic, cu 340 de goluri, şi Suarez, cu 335 de goluri.