Cristiano Ronaldo, făcut praf după Porto - Juventus 2-1. "Întotdeauna a fost egoist, nu l-a interesat când marchează şi ceilalţi colegi. Trăieşte pentru golurile lui"
De Antena Sport. Publicat pe 18.02.2021 la 10:53 Actualizat pe 18.02.2021 la 10:57
Cristiano Ronaldo a fost făcut praf de Antonio Cassano, după Porto - Juventus 2-1, un meci slab făcut de CR7. Fostul jucător de la Real Madrid l-a acuzat pe starul bianconerilor că este egoist.
- Porto - Juventus 2-1, în turul optimilor Ligii Campionilor
- Cristiano Ronaldo a cerut un penalty la finalul partidei
"Cristiano Ronaldo este un fenomen şi marchează un miliard de goluri, dar cu ideea de fotbal a lui Andrea Pirlo va avea de suferit. Chiar dacă marchează un gol pe meci, nu e pe aceeaşi lungime cu Pirlo.
Întotdeauna a fost egoist, nu l-a interesat când marchează şi ceilalţi colegi. El trăieşte pentru a marca, nu trăieşte pentru meciurile mari. El trăieşte pentru goluri şi acest lucru este evident", a spus Cassano, la Twitch TV, într-un dialog cu Vieri, Ventola şi Adani.
Porto - Juventus 2-1. Ronaldo a cerut un penalty la finalul meciului
Juventus a pierdut meciul din turul optimilor Champions League cu Porto (1-2). Pe final, Ronaldo a cerut un penalty, după un contact cu Corona, în careul lusitanilor. Arbitrul a ales să nu mai consulte VAR, cu toate că atacantul a făcut o criză de nervi pe teren.
"A fost un penalty evident la Cristiano. L-am întrebat pe arbitru, dar el mi-a spus că meciul era terminat şi că nu mai era nevoie să se uite la VAR. Cred că şi după meci trebuie să ai tupeul să te duci să te uiţi la reluare", a spus Pirlo, la conferinţa de presă.
Cristiano Ronaldo a adunat 27 de meciuri în toate competiţiile acestui sezon pentru Juventus. El a marcat 23 de goluri şi a oferit şi trei pase decisive pentru bianconeri.