Gigi Becali l-a aruncat de la FCSB și acum face spectacol la echipa altui român! ”Sunt foarte mulțumit de el”
De Antena Sport. Publicat pe 08.01.2021 la 10:57 Actualizat pe 08.01.2021 la 11:13
Lukasz Gikiewicz, atacantul polonez plecat cu scandal de la FCSB, și-a redescoperit pofta de gol în Bahrain, la East Riffa, echipă antrenată de Florin Motroc. A marcat două goluri în primele patru meciuri ale sezonului, iar echipa e pe primul loc în campionat.
- Atacantul a ajuns la 33 de ani
- Jucătorul a plecat cu mare scandal de la FCSB
”Am în lotul echipei doi brazilieni și pe polonezul Lukasz Gikiewicz. Ultimul e golgheterul echipei, în meciuri oficiale, dar și în amicale, are o evoluție foarte bună. După plecarea de la FCSB a jucat în Iordania, dar acolo au fost niște probleme cu banii și l-am luat în Bahrain. Sunt foarte mulțumit de el, e un atacant foarte bun”, a spus Florin Motroc, citat de prosport.ro.
Lukasz Gikiewicz, plecat cu scandal de la FCSB
La FCSB, Lukasz Gikiewicz a prins doar 206 minute, în care a reușit să își treacă în cont două pase decisive. Gigi Becali l-a dat afară de la liderul Ligii 1, dar, în martie 2020, a pierdut procesul cu atacantul de 33 de ani.
FIFA l-a declarat victorios pe Lukasz Gikiewicz, iar FCSB a devenit obligată să îi plătească atacantului polonez suma de 93.500 de euro, bani pe care vârful trebuia să îi primească pentru restul contractului.
”Gikiewicz ce a câștigat? A câștigat la FIFA, dar și noi avem decizia comisiilor românești. Nu e definitiv, mai avem o cale. O să mergem la TAS, iar daca TAS îi dă dreptate, o să-i dau banii. Dacă câștigă, nu ai ce să-i faci. Dacă va câștiga o să-i dau banii, dar noi mergem la TAS, deocamdată nu a câștigat nimic”, era răspunsul dat atunci de Gigi Becali.
Gikiewicz: "Părăsirea locuinţei se pedepseşte cu un an de închisoare"
Jucătorul de 33 de ani a avut mari probleme, anul trecut, când evolua în Iordania. Pandemia l-a ținut departe de familie. “Sunt fără familie până pe 24 mai, pentru că au spus că aeroporturile vor fi închise în Iordania până la sfârşitul Ramadanului […] Rugăciunile în moschei au fost de asemenea suspendate.
Armata şi poliţia sunt pe străzi, totul este închis, cu excepţia magazinelor mici, farmaciilor şi benzinăriilor. Este interzis să ieşi din casă. Până la noi ordine, părăsirea locuinţei se pedepseşte cu un an de închisoare”, a declarat Gikiewicz pentru sport.onet.pl, în aprilie 2020.