"Aş putea ajunge un mare fotbalist!" Ianis Hagi le cere răbdare scoţienilor: "Sunt încă tânăr şi la început de carieră"
De Antena Sport. Publicat pe 25.06.2020 la 17:16 Actualizat pe 25.06.2020 la 17:22
Ianis Hagi a fost transferat definitiv de Glasgow Rangers în această vară, în schimbul a 3,4 milioane de euro.
- Ianis Hagi a fost transferat de Rangers
- Hagi recunoaşte că mai are de lucrat până să devină un fotbalist mai bun
- Mesajul lui Ianis pentru scoţieni
Ianis este privit ca fiind unul dintre tinerii de viitor, care o pot duce pe Rangers în vârful fotbalului din Scoţia.
Ianis Hagi a vorbit într-un interviu acordat presei din Scoţia că nu este încă la potenţial maxim.
“Sunt încă tânăr și la început de carieră, mai am multe de învățat. Știu care sunt principalele mele defecte și vreau să lucrez mult pentru a le elimina.
Cred că aș putea ajunge un mare fotbalist sau să ating vârful pe la 32 de ani! De aceea lucrez zi de zi, mai am mult de muncă“ a declarat Ianis Hagi într-un interviu pentru cotidianul The Scotsman.
Ianis Hagi a costat 3.5 milioane de euro
Chiar dacă iniţial clauza pentru transferul la Rangers a fost de 5 milioane de euro, lucrurile s-au schimbat din cauza pandemiei, astfel că Genk a acceptat doar 3.5 milioane de euro pentru mijlocaşul român de 21 de ani.
Pe de altă parte, se anunţă probleme uriaşe pentru cluburile din Scoţia. Marile rivale, Glasgow Rangers şi Celtic, au bugetul afectat grav din cauza pandemiei de coronavirus.