Javier Mascherano s-a retras din fotbal! "Jefecito" a anunţat motivul pentru care a luat decizia radicală. "Cel mai bine e să termin azi"
De Antena Sport. Publicat pe 16.11.2020 la 10:38 Actualizat pe 16.11.2020 la 10:40
Javier Mascherano şi-a anunţat retragerea din fotbal, la vârsta de 36 de ani. Recordmanul de selecţii al Argentinei a luat această decizie în urma unor probleme personale. Ultima echipă pentru care a jucat a fost Estudiantes La Plata.
- Javier Mascherano a câştigat două trofee Champions League
- "Jefecito" are cele mai multe selecţii pentru naţionala Argentinei
"Vreau să mulţumesc acestui club care mi-a dat posibilitatea să-mi închei cariera în Argentina. Este timpul să-mi închei cariera din cauza lucrurilor care mi s-au întâmplat în ultimele luni pe plan personal şi după ce m-am gândit la asta în tot acest timp.
Cel mai bine este să termin astăzi. Mi-am făcut treaba sută la sută, am dat tot ce am avut mai bun din mine", a spus cel poreclit "Jefecito".
Mascherano a câştigat de două ori Liga Campionilor, cu Barcelona
Livrpool şi Barcelona sunt cele mai mari echipe pentru care a evoluat mijlocaşul reprofilat fundaş spre finalul carierei. 139 de meciuri a adunat pentru "cormorani" şi 334 pentru catalani.
Javier Mascherano a câştigat de două ori Liga Campionilor (2011, 2015), de cinci ori titlul în Spania (2011, 2013, 2015, 2016, 2018) şi tot de cinci ori Cupa Spaniei (2012 şi 2015-2018) cu Barcelona, precum şi două medalii olimpice de aur cu echipa Argentinei (2004, 2008).
De asemenea, cele 147 de selecţii pentru naţionala "Pumelor" l-au transformat pe Javier Mascherano în deţinătorul recordului de meciuri pentru Argentina. El a marcat şi 3 goluri pentru sud-americani.