LIVE BLOG | Meciurile zilei în Europa. Real Madrid, victorie fără probleme cu Atletico. Chelsea a pierdut la limită cu Everton
De Mihai Ispas. Publicat pe 12.12.2020 la 23:13 Actualizat pe 13.12.2020 la 00:02
Două dintre marile derby-uri din Europa s-au jucat astăzi la Madrid și Manchester. Dacă meciul din Anglia s-a terminat cu un cuminte 0-0, Real a învins-o cu 2-0 pe Atletico într-un meci în care Sergio Ramos a devenit omul cu cele mai multe prezențe în derby-ul Madridului.
- Manchester United - Manchester City 0-0
- Real Madrid - Atletico Madrid 2-0
Marseille a trecut fără prea multe probleme de Monaco, scor 2-1, în vreme ce Dortmund și-a continuat pasa proastă prin care trece fără golgheterul Erling Haaland și a fost călcată în picioare de nou-promovata Stuttgart cu scorul de 5-1.
Bayern a făcut un egal surprinzător cu Union Berlin și a ratat șansa de a se desprinde din nou la 2 puncte în fața lui RB Leipzig pe primul loc din Bundesliga. Real s-a impus fără mari probleme în derby-ul Madridului. Casemiro a marcat în prima repriză cu capul, în timp ce Carvajal l-a surprins pe Oblak în minutul 63 cu un șut-bombă din afara careului care l-a lovit pe și pe goalkeeper și a intrat în poartă.
Min. 90: S-a terminat meciul.
Min. 62: GOOOLLL Real Madrid! Carvajal înscrie cu un șut superb, mult din afara careului.
Min. 51: Lovitură liberă foarte periculoasă pentru Real Madrid, exact din afara careului.
Min. 46: A început meciul.
Min. 45: S-a terminat prima repriză.
Min. 14: GOOOLLL Real Madrid! Casemiro înscrie cu o lovitură de cap din careu!
Update 22:00: A început meciul
LIVE SCORE | Real Madrid - Atletico 2-0
Echipele de start:
Real Madrid: Courtois - Carvajal, Varane, Ramos, Mendy - Casemiro, Kroos, Modric - Lucas Vazquez, Vinicius, Benzema
Atletico: Oblak - Hermoso, Felipe, Savid, Trippier - Carrasco, Koke, Herrera, Llorente - Joao Felix, Suarez
Real Madrid o înfruntă pe rivala Atletico de pe locul al patrulea, în timp ce echipa antrenată de Diego Simeone este în fruntea clasamentului, cu un avans de şase puncte faţă de galactici.
Sergio Ramos, în istoria derby-urilor dintre Real Madrid şi Atletico Madrid
Pentru Sergio Ramos, va fi al 43-lea derby cu Atletico. Nimeni nu a mai reuşit aşa ceva în istoria rivalităţii care datează din 1929! Marca l-a declarat "regele" derby-ului pe căpitanul lui Real.
👑 @SergioRamos, el rey del derbi🔝
— MARCA (@marca) December 12, 2020
👉 El '4' del Madrid jugará hoy su 43º derbi madrileño, más que nadie en la historia de un partido que nació en Liga 1929 https://t.co/XL1Txe2f0Z te lo cuenta @SantiSiguero
Până şi Barcelona le ţine pumnii strânşi celor de la Real. "Ar fi bine să piardă Atletico", a spus astăzi antrenorul Ronald Koeman. Barcelona e doar pe locul nouă şi speră să revină în lupta pentru titlu.
Manchester United şi Manchester City, derby la jumătatea clasamentului
Şi în Premier League este derby, între rivalele din Manchester. Înaintea acestei etape, United era pe locul 7, iar City, pe 8. Un singur punct le desparte pe cele două.
United vine după eliminarea din Champions League, în urma eşecului, 2-3, de pe terenului lui Leipzig. Dar în Premier League are patru victorii la rând.
City a reuşit calificarea în optimile Champions League şi are patru victorii şi un egal, în utlimele cinci întâlniri din toate competiţiile.
Meciurile zilei în Europa
- Manchester United - Manchester City 0-0
- Everton - Chelsea 1-0 (Sigurdsson 22)
- Marseille - Monaco 2-1 (Thauvin 5, Benedetto 13 / Ben Yedder 79)
- Dortmund - Stuttgart 1-5 (Reyna 39 / Wamangituka 26, 53, Forster 60, Koulibaly 63, Gonzalez 90+1)
- Union Berlin - Bayern 1-1 (Promel 4 / Lewandowski 68)
- Real Madrid - Atletico Madrid 2-0 (Casemiro 14, Carvajal 63)