Marius Șumudică riscă să fie demis. Conducătorii lui Gaziantep au regulamentul de partea lor
De Iulian Focșăneanu. Publicat pe 02.04.2020 la 11:08 Actualizat pe 02.04.2020 la 11:28
Marius Șumudică are probleme la Gaziantep. Riscă să fie dat afară pentru că, în momentul în care campionatul Turciei a fost întrerupt, s-a întors de urgență în țară. Nu a mai așteptat acceptul clubului și poate plăti cu postul din cauza acestei decizii.
- Marius Șumudică își simte postul amenințat
- Gaziantep poate avea în orice moment un nou antrenor
- Șumudică s-a întors în România fără acordul clubului
Șumudică a venit în România cu un avion privat și a plătit 50.000 de euro. Și-a adus cu el tot staff-ul tehnic.
Marius Șumudică, amenințat cu demisia
Frica infectării cu Covid-19 l-a făcut pe Marius Șumudică să nu se mai gândească la fotbal. S-a întors în România fără a se consulta cu finanțatorul lui Gaziantep, iar această decizie poate duce la ruperea contractului. Turcii de la Fanatik anunță că Șumudică stă la mâna bașkanului, care are regulamentul de partea lui.
"La începutul sezonului, cluburile au semnat o reglamentare care îi vizează pe antrenori și jucători. Într-un articol se specifică faptul că este interzis să părăsești orașul fără acceptul conducerii. Pot fi acordate amenzi, dar se poate ajunge chiar și la mai mult. Se prevede că înțelegerea cu un antrenor se termină unilateral dacă acesta lipsește pentru o perioadă cuprinsă între 3 și 10 zile. Într-o situație similară sunt și cei din staff", a explicat avocatul Ebrar Efkan Bilgic pentru sursa amintită anterior.
La Gaziantep a avut deja loc o ședință a Consiliului de Administrație. Șumudică trebuia să ajungă în Turcia până pe 1 aprilie.