Noile "bijuterii" de la Real Madrid! Jucătorii lui Zidane și-au primit mașinile de lux din partea sponsorului. Cine a ales-o pe cea mai scumpă
De Alex Ivan. Publicat pe 22.02.2021 la 16:53 Actualizat pe 22.02.2021 la 17:54
Toți jucătorii din lotul lui Real Madrid, alături de Zinedine Zidane, au primit câte o mașină de lux din partea Audi, sponsor al "galacticilor". Federico Valverde și-a ales cel mai costisitor vehicul.
- Jucătorii lui Real Madrid și-au primit mașinile
- Cine a ales-o pe cea mai scumpă
Valverde a cerut un Audi RS Q8 de 600 de cai putere, bolid de peste 160.000 de euro! Cel mai modest a fost Karim Benzema, care s-a "mulțumit" cu un Audi Q5 de 204 cai putere, evaluat la aproximativ 50.000 de euro.
Ce mașini de lux și-au ales jucătorii lui Real Madrid
Zinedine Zidane și-a ales un model sport. Antrenorul francez va conduce un Audi RS 6 Avant, de peste 140.000 de euro. Sergi Ramos a primit și el același bolid ca Zidane.
🔑 ¡Tenemos nuestros nuevos coches!
— Real Madrid C.F. (@realmadrid) February 22, 2021
🚗 ¡Gracias, @audispain!
⚡ #AudiEtronSportback | #AudixRealMadrid pic.twitter.com/YaJuxNm3M9
Raphael Varane și Vinicius Jr. și-au ales mașini 100% electrice. Cei doi au optat pentru câte un Audi e-tron 55, de 80.000 de euro bucata. Casemiro a fost singurul jucător care și-a ales un vehicul de culoare roșie, un Audi R7 Sportback, de aproape 150.000 de euro.
În mare parte, fotbaliștii lui Real Madrid și-au ales SUV-uri. Modelele Q7 și Q8, care valorează aproximativ 80.000 de euro bucata, au fost preferatele jucătorilor.
De 17 ani este Audi sponsor la Real Madrid. Din 2004 și până în prezent, "galacticii" au primit anual cele mai noi modele de mașini de la constructorul german.
Real Madrid a relansat lupta la titlu în La Liga
Se anunţă o luptă nebună la titlu în Spania. Real Madrid s-a apropiat la doar 3 puncte de Atletico Madrid, care are şi un meci mai puţin disputat.
În ultima etapă din La Liga, echipa lui Simeone a pierdut acasă, 0-2 cu Levante, în timp ce Real s-a impus la limită la Valladolid, scor 1-0.
După ce și-au primit mașinile, jucătorii lui Zidane se pregătesc de duelul cu Atalanta din "optimile" Champions League. Partida tur se va disputa pe terenul italienilor, miercuri, Live Score pe AS.ro.