Real Madrid-Villarreal 2-1. Gruparea blanco este noua campioană a Spaniei!!! Starurile lui Zidane au câştigat trofeul în La Liga

De Iulian Focșăneanu. Publicat pe 16.07.2020 la 21:05 Actualizat pe 17.07.2020 la 00:05

Real Madrid-Villarreal 2-1 este meciul la finalul căruia s-a desemnat noua campioană din La Liga. Jucătorii lui Zinedine Zidane au câştigat al 34-lea titlu din istoria clubului.

Karim Benzema

Benzema a reuşit o "dublă" de senzaţie cu Villarreal

Profimediaimages

  • Real Madrid a devenit, pentru a 34-a oară, campioana Spaniei
  • Galacticii nu mai câştigaseră titlul din 2017
  • Jucătorii lui Zidane au 86 de puncte după 37 de etape

Galacticii au obţinut a 10-a victorie la rând în campionat şi au acumulat 86 de puncte. Nu mai pot fi ajunşi de rivalii de la Barcelona şi trofeul revine, după trei ani de aşteptare, pe Santiago Bernabeu.

Ambele goluri au fost marcate de Karim Benzema. La prima reuşită, atacantul francez a fost servit de Luka Modric, cel care a reuşit a 7-a pasă decisivă din această ediţie de campionat. În acelaşi timp, Benzema a ajuns, pentru prima dată în carieră, la cel puţin 20 de goluri înscrise în sezoane consecutive.

Golgheterul Realului a mai înscris o dată, în minutul 77, de la punctul cu var. Pe final, Iborra a înscris pentru Villarreal, dar echipa lui a plecat fără punct din Capitală.

REAL MADRID - VILLARREAL 2-1

UPDATE Min. 90+3: Ocazie uriaşă pentru Villarreal. Courtois intervine de două ori salvator!

UPDATE Min. 83: GOOOLLL Villarreal. Se încinge finalul de meci. Iborra reduce din diferenţă

UPDATE Min. 81: Toni Kroos a fost aproape să înscrie golul meciului. A trimis un şut în forţă, din afara careului, dar mingea a lovit bara porţii lui Villarreal.

UPDATE Min. 77: GOOOLLL Real Madrid. Karim Benzema înscrie de la punctul cu var şi dublează avantajul liderului din La Liga

UPDATE Min. 75: Galacticii au încercat să execute spectaculos. Ramos i-a pasat lui Benzema, dar francezul intrase deja în careu şi penalty-ul s-a repetat

UPDATE Min. 73: Sergio Ramos obţine un penalty pentru Real Madrid.

UPDATE Min. 54: Prima mare ocazie a Realului în repriza secundă. Carvajal şutează din interiorul careului, dar mingea este respinsă de portarul oaspeţilor

UPDATE Min. 45: Se reia meciului

UPDATE Min. 45: Pauză la Madrid. Jucătorii lui Zidane sunt în avantaj după 45 de minute

UPDATE Min. 29: GOOOLLL Real Madrid!!! Golgheterul Karim Benzema deschide scorul cu un şut din interiorul careului. Este a 20-a reuşită stagională pentru francez

UPDATE Min. 16: Modric îşi încearcă norocul cu un şut de la mare distanţă, dar Asenjo respinge în corner

UPDATE Min. 4: Carvajal are o ocazie uriaşă. A fost aproape să îl lobeze pe portarul advers

UPDATE Min. 1: S-a dat startul meciului la finalul căruia Real Madrid poate câştiga titlul!

Echipa de start Real Madrid:
Courtois - Carvajal, Varane, Ramos, Mendy - Casemiro, Kroos, Modric - Rodrygo, Benzema, Hazard

Echipa de start Villarreal:
Asenjo - Mario, Pau Torres, Sofian, Quintillà - Anguissa, Moi Gómez, Rubén Peña, Morlanes, Chukwueze - Gerard Moreno

Galacticii nu au mai câştigat titlul din 2017. Dacă se impun în faţa "Submarinului Galben", vor triumfa pentru a 34-a oară în Primera.

Real Madrid poate deveni campioana Spaniei

Gruparea blanco are statistici excelente din meciurile directe. Real este echipa care a obţinut cele mai multe succese (22) şi a înscris cele mai multe goluri (82) împotriva lui Villarreal.

"Meciul cu Villarreal este următorul, aşa că este cel mai dificil. Întâlnim o echipă grozavă şi este o confruntare complicată pentru noi. Nu simt că suntem campioni, încă nu ştim ce se va întâmpla.

Se vorbeşte mult în jurul echipei despre sărbătorirea titlului şi vacanţă, dar ceea ce facem pe teren este singurul lucru care contează. Numai la atât ne gândim. Ştim că fanii sunt mândri de noi", a reacţionat Zinedine Zidane înaintea meciului care îl poate face campion.

Echipă probabilă Real Madrid:
Courtois - Carvajal, Ramos, Varane, Mendy - Kross, Casemiro, Modric - Hazard, Benzema, Asensio

Echipă probabilă Villarreal:
Asenjo - Pena, Albiol, Torres, Moreno - Iborra, Anguissa - Chukwueze, Cazorla, Ontiveros - Moreno

În articolul
Real Madrid - Villarreal. Galacticii lui Zidane au devenit campionii Spaniei
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Mircea Rednic, antrenor Viitorul
Fotbal intern • 
la 23:30

Mircea Rednic a ieşit la atac: "Au venit alţii şi au luat echipa. Cu mine, Viitorul nu a pierdut". Ce spune despre contractul semnat cu Gică Hagi

  • Mircea Rednic l-a atacat pe Cătălin Anghel
  • Ce a spus despre viitorul său la echipa lui Hagi
Recomandări
Observatornews.ro
Momentul în care tânărul din București s-a aruncat în gol de pe acoperiş. Fosta iubită a asistat la scenă
Eurosport
Dezvăluirea neașteptată a lui Eugenie Bouchard. O româncă celebră a convins-o să își schimbe hainele
Antena 1
Cine sunt cele 25 de pretendente la inima Burlacului. Fetele pe care le va cunoaște Andi Constantin în această seară, de la 20.30
Spynews
Antonia și Alex Velea, acuzați că și-au ruinat căsniciile reciproc! Dezvăluirile artistului la Antena Stars: „Au vrut să ne distrugă”
GSP
Olăroiu investește 24 de milioane de euro într-o afacere din România! Cine e adevăratul patron: „E profitul lui, banii merg la el”
CaTine
Horoscopul zilei de 6 martie 2021. Leii îi vor molipsi pe ceilalți cu entuziasmul lor. Află ce îți rezervă astrele
Cele mai noi știri Antena Sport
Ianis Hagi, Rangers
Fotbal • 
la 23:12
VIDEO | Ianis Hagi, interviu de zile mari! "Eu sunt cel mai tehnic" :) Cine ar vrea să fie pentru o zi
  • Ianis Hagi, interviu inedit
  • Ce le-a transmis fanilor din Scoţia
Scandal după Viitorul - Clinceni 1-1! "Penalty clar! Dă-ne ce e al nostru!" Ilie Poenaru şi-a făcut praf jucătorii pentru golul din minutul 90+1
Fotbal intern • 
la 22:44
Scandal după Viitorul - Clinceni 1-1! "Penalty clar! Dă-ne ce e al nostru!" Ilie Poenaru şi-a făcut praf jucătorii pentru golul din minutul 90+1
  • Viitorul - Clinceni 1-1
  • "Nu ştiu să arbitreze"
VIDEO EXCLUSIV | Eric ratează meciul cu FCSB. "Trei medici, trei păreri!" Brazilianul vrea să devină "Chef la cuţite", dar e as şi la dans. "Predam ca să fac bănuţi"
Fotbal • 
la 20:16
VIDEO EXCLUSIV | Eric ratează meciul cu FCSB. "Trei medici, trei păreri!" Brazilianul vrea să devină "Chef la cuţite", dar e as şi la dans. "Predam ca să fac bănuţi"
  • Eric de Oliveira are 35 de ani
  • El a semnat a patra oară cu Gaz Metan
”Știi cum e să moară toți cei din jurul tău?” Damian Lillard a pierdut șase persoane dragi în 18 luni
Baschet • 
la 13:49
”Știi cum e să moară toți cei din jurul tău?” Damian Lillard a pierdut șase persoane dragi în 18 luni
  • ”În fiecare zi lupt cu gândurile mele”, spune jucătorul
  • Evoluează, din 2012, la Portland
Mircea Rednic, antrenor Viitorul
Fotbal intern • 
la 22:20
Viitorul - Clinceni 1-1. Punct nesperat pentru elevii lui Rednic. Tsoumou, gol salvator în minutul 90+1
  • Viitorul - Clinceni 1-1
  • Tsoumou, gol în minutul 90+1
VIDEO EXCLUSIV | "Lady in red", tânăra care se dă cu placa în rochie de seară! "În orice sport, fetele sunt sexul frumos, nu slab". Imagini inedite în vârf de munte
Alte Sporturi • 
la 22:05
VIDEO EXCLUSIV | "Lady in red", tânăra care se dă cu placa în rochie de seară! "În orice sport, fetele sunt sexul frumos, nu slab". Imagini inedite în vârf de munte
  • Loredana Cristea vrea să atragă turiştii în Valea Jiului
  • Tânăra este şi profesor de yoga
Știrile Antena Sport