VIDEO | Golul finalului de an vine din Spania! Dribling superb şi şut de la jumătatea terenului, după o pasă de 50 de metri!
De Antena Sport. Publicat pe 20.12.2020 la 22:36 Actualizat pe 20.12.2020 la 22:40
Unul dintre cele mai frumoase goluri ale anului a fost marcat în chiar ultima etapă a Ligii a doua din Spania. Raul de Tomas a înscris de la jumătatea terenului pentru Espanyol Barcelona.
- Espanyol - Almeria 2-1
- Raul de Tomas, gol de la jumătatea terenului
Raul de Tomas este golgheterul Ligii secunde din Spania. Atacantul lui Espanyol şi-a dovenit pofta de gol şi în meciul cu Almeria, din ultima etapă a acestui an.
Raul de Tomas, gol de la mijlocul terenului
Fotbalistul în vârstă de 26 de ani a reuşit ambele goluri din victoria gazdelor, cu scorul de 2-1. Primul gol nu va fi uitat prea curând de fanii lui Espanyol. O ocazie la poarta catalanilor s-a transformat într-unul din cele mai frumoase goluri ale anului la cealaltă poartă.
Mingea a fost degajată din careu şi a ajuns la centrul terenului la Raul de Tomas. Acesta a lobat mingea peste un adversar, apoi a tras de la 50 de metri. Portarul a fost surprins şi nu a putut împiedica reuşita de generic.
Espectacular Gol de Raúl de Tomás al Almeria | Espanyol vs Almeria 2-1 pic.twitter.com/f1oXh8irNF
— Marco Football (@marcofootball14) December 20, 2020
Espanyol este favorită la promovare. A doua echipă din Catalonia este liderul din liga a doua, în timp ce Almeria este a treia clasată.