VIDEO Imagini fabuloase cu Messi. Cum s-a relaxat după ultima victorie a Barcei, în care a început pe banca de rezerve
De Mihai Ispas. Publicat pe 09.11.2020 la 12:43 Actualizat pe 09.11.2020 la 12:51
Lionel Messi s-a relaxat cu o partidă de fotbal în familie, după meciul în care a redevenit jucătorul decisiv al Barcelonei, deşi a început surprinzător pe banca de rezerve.
- Messi a jucat fotbal cu doi dintre fiii săi şi cu câinele Hulk
- Rivalii alături de care a călătorit în Argentina
Messi a fost menajat de antrenorul Ronald Koeman în partida de campionat, de sâmbătă, cu Betis Sevilla. Starul Barcei a intrat la pauză când scorul era 1-1, în locul lui Ansu Fati, care s-a accidentat grav.
O repriză a fost de ajuns pentru starul argentinian. Messi a dat două goluri, iar gazdele s-au impus cu 5-2. La final, Koeman l-a lăudat pentru că s-a apărat la un corner pe finalul partidei.
Messi, fotbal cu fiii săi şi cu câinele Hulk
Nici dumimică, în ziua liberă, înainte să plece la echipa naţională, Messi nu a stat departe de fotbal. El s-a distrat alături de doi dintre fiii săi, Thiago şi Mateo, dar pe teren a fost invitat şi câinele familiei, Hulk.
Clipul a ajuns pe reţelele sociale datorită soţiei lui Messi, Antonella. Fiul cel mic, Ciro, poate fi auzit în timp ce comentează inedita partidă.
Messi a plecat la naţională cu rivalii de la PSG
După relaxarea în familie, Messi a călătorit la Buenos Aires, unde s-a prezentat la naţionala Argentinei. Messi a călătorit cu două dintre vedetele lui PSG, Angel Di Maria şi Leandro Paredes, scriu catalanii de la Sport.
Argentina le va întâlni pe Paraguay şi Peru, în preliminariile Campionatului Mondial din 2022.