EXCLUSIV | Amintirile "Fiarei" Marius Lăcătuș din seara de vis de la Sevilla. "Dacă prindeam direct poarta, cred că o rupeam"

Publicat pe 07.05.2020 la 00:00 Actualizat pe 07.05.2020 la 00:00

Astăzi, 7 mai, se împlinesc 34 de ani de la seara de vis de la Sevilla, în care Steaua devenea campioana Europei, după ce o învingea pe Barcelona la penalty-uri. Marius Lăcătuș a fost unul dintre marcatorii din acel meci.

Marius Lăcătuș, pe vremea când antrena la Steaua

Marius Lăcătuș a fost unul dintre jucătorii emblematici ai Stelei

Mediafax Foto via Hepta

  • Au trecut 34 de ani de când Steaua cucerea Cupa Campionilor Europeni
  • Roș-albaștrii se impuneau în fața Barcelonei cu 2-0, după loviturile de departajare
  • Marius Lăcătuș a povestit ce-a simțit în momentul în care a înscris la Sevilla

"Fiara" și-a amintit momentul în care a executat penalty-ul. Presiunea era imensă, după ce Boloni și Majearu nu reușiseră să îl învingă pe portarul Barcelonei.

"Am văzut ca ei au ratat și sigur că atunci mi-am pus în gând să trag cât de tare pot, să trag undeva, să prind poarta sus, la înălțime, pentru că marea majoritate a portarilor își aleg un colț și acolo pleacă, de multe ori, chiar înainte ca executantul să ajungă să lovească mingea", a povestit Lăcătuș, în exclusivitate pentru AntenaSport.

Marius Lăcătuș: "Dacă prindeam poarta, cred că o rupeam"

Mingea expediată de Lăcătuș a intrat în poartă cu destule emoții, după ce mai întâi a lovit bara transversală.

"Dacă prindeam poarta, nu era nicio problema, cred că o rupeam. Dacă loveam bara, probabil mingea ajungea undeva pe la 35-40 de metri de poartă. Spre bucuria mea, am lovit bara, dar a fost bara interioară", și-a amintit fostul jucător al Stelei.

VEZI AICI PENALTY-UL TRANSFORMAT DE MARIUS LĂCĂTUȘ

Campionii de la Sevilla stau acasă

Dacă în alți ani obișnuiau să se întâlnească, campionii de la Sevilla vor fi nevoiți să rămână în acest an acasă, din cauza măsurilor de izolare.

"Pentru a putea să ne întâlnim, nu trebuie neapărat să fie 7 mai. Acest lucru, dacă ne dorim să ne revedem, să depănăm din amintirile perioadei foarte frumoase prin care am trecut, se poate face și fără să fie neapărat 7 mai", a spus Marius Lăcătuș pentru AntenaSport.

În articolul
Amintirile "Fiarei" Marius Lăcătuș din seara de vis de la Sevilla
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
varniote-tricou steaua
Fotbal • 
la 16:08

EXCLUSIV AS.ro LIVE | FABULOS! Cum poate soția să-ți distrugă cel mai de preț lucru: ”Aveam autografele de la toți jucătorii de la Sevilla!” :)

  • AS.ro LIVE este de luni până vineri, de la 10:30, pe www.as.ro/live
  • Rareș Varniote, povești fabuloase la AS.ro LIVE
Recomandări
Observatornews.ro
O mamă din Turcia şi-a aruncat copiii pe geam, ca să-i salveze din apartamentul în flăcări. Vecinii i-au prins cu păturile
Eurosport
Veste cutremurătoare! Tatăl lui Alisson Becker a fost găsit înecat într-un lac din apropierea casei
Antena 1
Elwira și Mihai Petre, imagine rară cu mezina familiei. Cât de drăguță este micuța Ariana
Spynews
”Cheluțul” lui Dorian Popa, rănit! Ce s-a întâmplat cu patrupedul domnului Hâtz: ”La un pas de lumea cealaltă” / FOTO 
GSP
Anamaria Prodan, confundată cu o prostituată la Londra! Dialog INCREDIBIL: „Aveți voi bani de mine? Vă cumpăr familiile!”
CaTine
Horoscopul zilei de 26 februarie 2021. Leii își doresc stabilitate în relație. Află ce îți rezervă astrele
Cele mai noi știri Antena Sport
Elvir Koljic, Craiova
Fotbal • 
la 15:59
Elvir Koljic, final de coşmar! Atacantul Craiovei, convocat în premieră după accidentarea horror. Ce i-a transmis Ouzounidis
  • Elvir Koljic, 25 de ani
  • Bosniacul s-a accidentat în octombrie
hanescu-oprisan
Tenis • 
la 15:04
EXCLUSIV AS.ro LIVE | Hănescu, românul care l-a învins pe Nadal: ”Nu știu de ce nu apare în statistici!” Antrenamente intense cu Federer
  • AS.ro LIVE este de luni până vineri, de la 10:30, pe www.as.ro/live
  • Când l-a învins Hănescu pe Nadal
Alex Măţan, Viitorul
Fotbal • 
la 15:35
Gică Hagi, lovitură de 1,5 milioane de euro! Alex Măţan este aproape transferat în SUA. Ce salariu va avea
  • Alex Măţan are 21 de ani
  • El a jucat 22 de meciuri în actualul sezon din Liga 1
Dorit la Universitatea Craiova, ”Urecheatul” i-a salvat viața unui jucător de golf. ”Era mort!”
Fotbal • 
la 15:00
Dorit la Universitatea Craiova, ”Urecheatul” i-a salvat viața unui jucător de golf. ”Era mort!”
  • Paco Jemez a antrenat, printre altele, pe Cordoba, Las Palmas sau Rayo Vallecano
  • În iarnă a fost la un pas de a prelua Universitatea Craiova
Morata a leșinat după meciul cu Porto. Suferă de citomegalovirus, cu care rămâne infectat pe viață!!!
Fotbal extern • 
la 14:30
Morata a leșinat după meciul cu Porto. Suferă de citomegalovirus, cu care rămâne infectat pe viață!!!
  • Jucătorul de 29 de ani este împrumutat de la Atletico Madrid
  • La Juventus are 93 de partide și 27 de goluri
Ion Ţiriac
Fotbal • 
la 14:12
EXCLUSIV AS.ro LIVE | Momentul în care Ion Ţiriac a intrat în conflict cu Nadal şi Djokovic: "Atunci s-au enervat toţi jucătorii!". Dezvăluirile lui Victor Hănescu
  • Victor Hănescu, invitatul lui Cătălin Oprişan
  • AS.ro LIVE este de luni până vineri de la 10:30
Știrile Antena Sport