BOMBA de la miezul nopții! CFR rămâne fără antrenor după umilința de la Roma! Dan Petrescu pleacă la arabi pe un salariu uriaș
De Silviu Corneanu. Publicat pe 05.11.2020 la 23:21 Actualizat pe 06.11.2020 la 00:23
CFR Cluj a fost umilită de AS Roma, scor 0-5, iar campioana României va rămâne fără antrenor după meciul de pe Olimpico. Dan Petrescu este hotărât să plece și va semna cu o echipă din Arabia Saudită, care va achita și clauza de reziliere a ”Bursucului”.
- Cu cine va semna Dan Petrescu
- Arabii vor plăti clauza de reziliere
Petrescu va merge să se bată cu Răzvan Lucescu. Din câte se pare, antrenorul român va semna cu Al Nasr Riad. Tehnicianul a fost ademenit cu un salariu stelar și va primi 2,5 milioane de euro pe an.
Al Nasr a pierdut titlu în sezonul precedent în fața lui Al Hilal. Din câte se pare, negocierile finale se vor purta în zilele următoare, dar ”Bursucul” este decis să plece, după cum anunță Fanatik. El a mai fost dorit și de Al Wasl.
Dan Petrescu și-a anunțat plecarea de la CFR
Petrescu își anunțase încă de acum câteva zile plecare de la CFR, dar ulterior s-a răzgândit, speriat fiind de clauza de peste 2 milioane de euro de reziliere pe care ar fi trebuit să o plătească.
Din câte se pare, arabii îl doresc atât de mult încât sunt dispuși să-i achite clauza de reziliere, care l-a împiedicat până acum să dea curs și altor oferte pe care le-a avut.
”Sună telefonul mereu, nu duc lipsă de oferte”, spune Petrescu înainte meciului cu Roma.
Dan Petrescu, nemulțumit de conducerea clubului
Petrescu și-a exprimat în mai multe rânduri nemulțumire față de faptul că cei din conducerea clubului nu i-au adus jucătorii pe care și i-a dorit, deși el a tot tras semnale de alarmă.
”E greu să nu ai jucători. Lotul de UEFA este foarte slab în momentul de față. Eu am tras un semnal de alarmă. Șansele de calificare sunt foarte mici.
Ar fi un miracol să mai facem vreun rezultat pozitiv. Este greu pentru un antrenor să nu ai jucători”, a spus Petrescu după meciul cu Roma.