Cristiano Bergodi nu are în contract obiectiv câștigarea titlului cu Craiova. Cu cine ar putea colabora în Bănie

De Dan Roșu. Publicat pe 11.05.2020 la 13:56 Actualizat pe 11.05.2020 la 13:57

Cristiano Bergodi nu are obiectiv câștigarea titlului cu Universitatea Craiova, în acest sezon. Anunțul e făcut de Renzo Rossi, om cu care tehnicianul a colaborat de multe ori în carieră.

Cristiano Bergodi, în timpul unui meci

Cristiano Bergodi e noul antrenor al Craiovei

Mediafax Foto / Alexandru Dobre via Hepta

  • Cristiano Bergodi i-a luat locul lui Corneliu Papură pe banca Universității
  • Bergodi îl vrea pe Montini, atacantul lui Dinamo
  • Universitatea e pe locul 3 în Liga 1, la patru puncte de liderul CFR

”Mă bucur pentru revenirea lui Cristiano în România. El va ajunge aici în această noapte. Eu mă cunosc cu Cristiano de mici copii și am lucrat cu el peste tot prin România. Consider că îi sunt util și la Craiova. Din câte am înțeles s-ar putea să lucrez acolo chiar și de acum. Dar totuși aștept să ajungă el la echipă și vom mai discuta.

Dacă nu se poate să colaborăm încă de acum, atunci sigur vom colabora de la vară. Așa mi-a spus el. Cristiano nu are scris în contract obținerea titlului pentru acest sezon. Am discutat și știu care sunt planurile sale. Îl mod sigur el are capacitatea să se bată la titlu și acum, iar eu cred că poate să recupereze distanța de 4 puncte”, a spus Rossi, la Prosport.

Montini, prima țintă a lui Cristiano Bergodi, la Universitatea Craiova

Bergodi vrea să profite de situația grea a lui Dinamo și să îl ia gratis pe Mattia Montini. Atacantul italian are contract cu bucureștenii până pe 30 iunie și încă nu a primit o ofertă de prelungire a înțelegerii.

Montini a marcat 4 goluri în 18 meciuri în acest sezon pentru ”câini”. Jucătorul evoluează în ”Ștefan cel Mare” de un an și jumătate, fiind cotat la 675.000 de euro de site-ul Transfermarkt.

În articolul
Cristiano Bergodi nu are obiectiv câștigarea titlului cu Craiova
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Mircea Rednic
Fotbal intern • 
la 21:51

LIVE TEXT | Universitatea Craiova - Viitorul 1-1. Gol fabulos înscris de Artean în startul reprizei secunde! Execuţie magică a jucătorului lui Rednic!

  • Craiova - Viitorul, LIVE TEXT pe AS.ro
  • Oltenii caută prima victorie după patru etape
Recomandări
Observatornews.ro
Turişti fugăriţi de urs pe pârtia Clăbucet. Deşi s-a emis şi avertizare RoAlert, unii s-au dus după el să-l filmeze
Antena 1
Angelina Jolie și fratele ei au șocat întreaga lume cu săruturile lor, dar puțini știu ce s-a întâmplat cu el. Cum arată azi James
Spynews
Cu ce mașină de 300.000 de euro s-a fotografiat Bianca Drăgușanu la munte! Vedeta trăiește tot timpul pe lux și opulență!
Antenastars
Andreea Bănică, martor în procesul dintre Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău: „A fost dată afară din casă. Plângea în hohote! Era slăbită!”/ VIDEO
TV Happy
Actorul Julian Gil a fost testat pozitiv pentru noul virus Covid-19
Zu TV
Era și cazul! Gigi Hadid a dezvăluit numele fetiței. A fost o alegere inspirată?
Cele mai noi știri Antena Sport
Octavian Popescu
Fotbal intern • 
la 22:04
Octavian Popescu știe să dea și goluri și replici! Dialog fabulos cu Mihai Stoica. “Cam cu poftă te uiți la ea”
  • Octavian Popescu, noua "perlă" al lui Gigi Becali
  • Dialog fabulos între Octavian Popescu și Mihai Stoica
McGregor vs Poirier
FIGHT • 
la 19:48
McGregor vs Poirier, meci exploziv în UFC! Lupta va fi fază cu fază de la 07:00, LIVE pe AS.ro
  • McGregor vs Poirier începe după 07:00
  • Cele mai tari faze sunt pe AS.ro
Milan
Fotbal extern • 
la 21:35
S-a relansat lupta la titlu în Serie A! Milan- Atalanta 0-3, Udinese – Inter 0-0. Șansă uriașă pentru Juventus și Cristiano Ronaldo
  • Milan - Atalanta 0-3
  • Udinese - Inter 0-0
Patrula canină. La meciurile din NBA, câinii vor detecta spectatorii cu COVID-19!!! 1.500 de persoane la Miami Heat!
Baschet • 
ieri la 13:38
Patrula canină. La meciurile din NBA, câinii vor detecta spectatorii cu COVID-19!!! 1.500 de persoane la Miami Heat!
  • Dacă nu vrei ”ham-ham”, aștepți minimum 45 de minute
  • La nouă metri de parchet, alt test, special
Ianis Hagi
Fotbal extern • 
la 19:02
Ianis Hagi i-a înnebunit pe fanii lui Rangers! “A fost absolut fantastic” Românul este cel mai bun pasator din Scoţia! "E de clasă mondială"
  • Rangers - Ross County 5-0
  • Ianis Hagi a făcut un meci superb
Ianis Hagi
Fotbal extern • 
la 16:50
LIVE BLOG | Meciurile zilei în Europa! Ianis Hagi, o nouă pasă decisivă pentru Rangers. AC Milan s-a făcut de râs cu Atalanta. Echipa lui Şumudică, remiză cu Bașakșehir
  • Ianis Hagi titluar la Rangers
  • Milan și Inter, luptă de la distanță pentru titlu
Știrile Antena Sport