Discursul tulburător al lui Debeljuh după ce a suferit o comoție la Berna: ”Nu mi-am amintit nimic din ce s-a întâmplat în ultimele 3 luni”

De Antena Sport. Publicat pe 11.12.2020 la 10:50 Actualizat pe 11.12.2020 la 10:59

Gabriel Debeljuh a trecut prin momente grele după meciul cu Young Boys. Atacantul CFR-ului a suferit o comoție și a fost dus de urgență la spital.

Gabriel Debeljuh a trecut prin momente grele

Profimedia

  • Gabriel Debeljuh a suferit o comoție
  • Prima reacție a atacantului CFR-ului

Edi Iordănescu a fost primul care a dat detalii despre starea lui Debeljuh. ”Nu știe unde este”, a fost reacția imediată a lui Edi Iordănescu. La câteva ore distanță, Gabriel Debeljuh a oferit primele declarații după momentele critice de la finalul partidei cu Young Boys.

Acum sunt bine, dar atunci nu mi-am amintit nimic din ce s-a întâmplat în ultimele 3 luni. N-am fost bine deloc. M-am trezit apoi la spital că nu mai știam nimic din repriza a doua și de la finalul meciului. Dar acum sunt în regulă. A fost foarte ciudat. A fost foarte ciudat, dar acum îmi amintesc tot”, a declarat Debeljuh pentru ProSport.

CFR Cluj a ratat dramatic calificarea

CFR Cluj a fost învinsă de Young Boys, scor 1-2, şi a ratat calificarea în 16-imile Europa League. Ardelenii au deschis scorul cu 6 minute înainte de final, dar au primit două goluri în prelungiri. Penalty-ul acordat de Benoit Bastien, la intervenţia lui Cristi Bălgrădean, a fost contestat în termeni duri de campionii României.

CFR Cluj a încheiat grupa A din Europa League pe poziţia a treia. A acumulat 5 puncte şi a ratat şansa de a da un adevărat tun financiar. Dacă s-ar fi calificat în 16-imi, în conturile clubului ar fi mai intrat aproximativ 2 milioane de euro!

În articolul
Discursul tulburător al lui Debeljuh după ce a suferit o comoție la Berna: ”Nu mi-am amintit nimic din ce s-a întâmplat în ultimele 3 luni”
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Vlad Moldoveanu, AS.ro LIVE
Baschet • 
la 11:48

EXCLUSIV AS.ro LIVE | Dezvăluirile "gigantului" Vlad Moldoveanu. Cum putea să ajungă în NBA dacă asculta de fostul antrenor al lui Michael Jordan. "Mi-a spus asta"

  • Vlad Moldoveanu, invitatul lui Cătălin Oprişan
  • AS.ro LIVE este de luni până vineri de la 10:30, pe www.as.ro/live
Recomandări
Observatornews.ro
Trei persoane au murit din cauza unei pene de oxigen la TIR-ul ATI de la Victor Babeş. S-a deschis o anchetă
Eurosport
Adevărul despre ultimul anunț făcut de Simona Halep. Ce a stat în spatele deciziei ei
Antena 1
Nicole Murphy, într-o rochie extrem de scurtă și mulată. Cum arată formele sale când se întoarce cu spatele
Spynews
Tatăl Oanei Lis a murit în Spania! Familia încearcă să îl aducă acasă
GSP
Flick pleacă de la Bayern după eliminarea din UCL! Echipa surpriză cu care semnează
CaTine
Horoscopul zilei de 14 aprilie 2021. Berbecii caută stabilitate. Află ce îți rezervă astrele
Cele mai noi știri Antena Sport
FCSB-Craiova
Diverse • 
la 12:08
Sportivii din România vor putea efectua teste rapide pentru Covid-19. Decizia va scădea de zece ori costurile
  • Sportivii pot efectua teste rapide pentru Covid-19
  • Decizia a fost luată chiar înainte de demiterea lui Vlad Voiculescu
Se reia procesul în cazul morţii lui Patrick Ekeng! Doi medici, cercetaţi pentru ucidere din culpă
Fotbal • 
la 11:23
Se reia procesul în cazul morţii lui Patrick Ekeng! Doi medici, cercetaţi pentru ucidere din culpă
  • Procesul în cazul lui Patrick Ekeng se reia
  • Doi medici, cercetaţi pentru ucidere din culpă
WorkOut from Home, pentru cei care stau acasă, dar nu stau acasă. Intră aici pentru a te înscrie în concurs!
Extra • 
pe 09.04 la 11:15
WorkOut from Home, pentru cei care stau acasă, dar nu stau acasă. Intră aici pentru a te înscrie în concurs!
  • WorkOut from Home te încurajează să faci mişcare la tine acasă
  • Premiile sunt pe măsură
Incredibil! Cum arată acum portarul Barcelonei, ”fratele” lui Messi. A câștigat Premiul ”Grammy” pentru cel mai bun album flamenco
Fotbal extern • 
ieri la 11:41
Incredibil! Cum arată acum portarul Barcelonei, ”fratele” lui Messi. A câștigat Premiul ”Grammy” pentru cel mai bun album flamenco
  • S-a remarcat la Celta Vigo, unde a strâns 224 de partide
  • Are trei titluri în Spania și două Ligi ale Campionilor
Liverpool - Real Madrid | Zinedine Zidane, mesaj războinic înaintea duelului de pe Anfield: "Vrem să câştigăm tot". Ce a spus despre posibila înlocuire cu Jurgen Klopp
Fotbal extern • 
la 10:46
Liverpool - Real Madrid | Zinedine Zidane, mesaj războinic înaintea duelului de pe Anfield: "Vrem să câştigăm tot". Ce a spus despre posibila înlocuire cu Jurgen Klopp
  • Liverpool - Real Madrid, 22:00, LIVE TEXT pe AS.ro
  • Zinedine Zidane, cu gândul la victorie
jucatori-cfr
Fotbal intern • 
la 09:43
EXCLUSIV | Pierdere mare pentru CFR Cluj! Un jucător de bază a făcut ruptură și ratează duelul cu FCSB
  • Cine este jucătorul care s-a accidentat
  • Absențe importante și la FCSB
Știrile Antena Sport