Florin Tănase a fost propus în Premier League! Unde putea ajunge mijlocașul de la FCSB
Publicat pe 21.04.2020 la 16:08 Actualizat pe 21.04.2020 la 16:13
Giovanni Becali, agentul lui Florin Tănase, l-a propus pe mijlocașul de la FCSB la Everton, în Premier League, susține Fanatik.
- Tănase putea ajunge în Premier League
- Giovanni Becali a discutat cu un antrenor din Anglia
- Becali cere 5 milioane de euro pentru Tănase
Giovanni este prieten bun cu Carlo Ancelotti, antrenorul echipei, și l-a sunat pe italian în decembrie pentru a-l aduce pe Tănase în campionatul din Anglia. Mijlocașul ofensiv a avut mai multe oferte din Turcia sau America, dar a rămas în România și în această iarnă.
Carlo Ancelotti, reacție inedită când a auzit de transferul lui Tănase
Carlo Ancelotti a dorit mai multe detalii despre Florin Tănase. Tehnicianul italian nu avea prea multe cunoștințe despre fotbalistul de la FCSB.
”Cine e băiatul? Să vedem despre ce e vorba!”, a fost reacția lui Ancelotti, potrivit Fanatik.
De asemenea, Gigi Becali a declarat că nu-l va lăsa să plece pe Tănase liber de contract sau sub formă de împrumut: ”Nu este jucător de împrumut. Sub nicio formă nu va pleca împrumut. Cine îl vrea, să dea 5 milioane de euro și-l ia”.