George Ogăraru revine în Ghencea! Ce funcție va ocupa fostul jucător al roș-albaștrilor

De Silviu Corneanu. Publicat pe 24.11.2020 la 21:32 Actualizat pe 24.11.2020 la 21:37

Steaua București vrea să-și facă Academie după modelul Ajax Amsterdam, astfel că cei din conducerea clubului au apelat la George Ogăraru. Comandantul CSA, Mădălin Hîncu, a anunțat faptul că fostul jucător va începe treaba de la 1 decembrie.

ogararu

George Ogăraru va fi manager general la Steaua

Hepta Syndicate / Razvan Pasarica via Hepta

  • George Ogăraru are 40 de ani
  • Planurile lui George Ogăraru

George Ogăraru va fi managerul secției de fotbal și se va ocupa de centrul de copii și juniori, dar și de tot ce înseamnă baza sportivă.

Mădălin Hîncu a anunțat revenirea lui George Ogăraru la Steaua

Eu sper că va începe la 1 decembrie. George Ogăraru va fi un manager al întregii secții de fotbal. Se va ocupa de centrul de copii și juniori, echipa mare și tot ce înseamnă baza sportivă de fotbal.

El va avea un rol de manager pe toată disciplina fotbal, de la intrarea copilului în clubul Steaua și până la ieșirea acestuia. Va avea ultimul cuvânt, de comun acord cu antrenorul principal”, a declarat Mădălin Hîncu pentru Digi Sport.

George Ogăraru: ”Vreau să dezvolt cât mai mult Academia”

Mă bucur că am reluat discuţiile şi am răspuns prezent solicitării domnului comandant, dimineaţă. Am discutat despre un plan de activitate din punct de vedere managerial, pe care l-am şi lăsat pe biroul domnului comandant şi mă bucur de intenţia dânsului de a mă aduce alături de club.

Ideile mele sunt de dezvoltare a Academiei, cât şi a echipei principale, şi de a aduce un plus de calitate. O relaţie mai apropiată cu suporterii şi o prezenţă mai vizibilă în spaţiul public", a fost declarația fostului fundaș pentru Steaua TV, acum ceva timp.

În articolul
George Ogăraru revine în Ghencea! Ce funcție va ocupa fostul jucător al roș-albaștrilor
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Dinamo
Fotbal intern • 
la 08:30

Astra - Dinamo 0-0 | Discursul lui Dusan Uhrin din vestiarul "câinilor", înainte de meciul de la Giurgiu: "Antrenorul a încercat asta"

  • Astra - Dinamo 0-0
  • Ce le-a transmis Uhrin jucătorilor înainte de meci
Recomandări
Observatornews.ro
Trei persoane au murit din cauza unei pene de oxigen la TIR-ul ATI de la Victor Babeş. S-a deschis o anchetă
Eurosport
"Cea mai puternică imagine a anului". Ce a făcut Lacazette când a văzut că Stanciu&Co refuză iar să îngenuncheze
Antena 1
Elena Ionescu, rochia ultra-scurtă și vaporoasă. Artista a fost la un pas de un accident vestimentar
Spynews
Daria Radionova îl pune la punct pe Alex Bodi! Care a fost, de fapt, motivul despărțirii! Declarații exclusive
GSP
L-au pierdut gratis » N-a apucat să debuteze pentru Dinamo în Liga 1, dar e dorit de FCSB și Voluntari
REALITATEASPORTIVA.NET
Un cunoscut campion, ținta unui jaf armat în propria locuință! Ce au urmărit atacatorii
CaTine
Horoscopul zilei de 17 aprilie 2021. Vărsătorii spun adevărul. Descoperă ce îți rezervă astrele
Observatornews.ro
Trei persoane au murit din cauza unei pene de oxigen la TIR-ul ATI de la Victor Babeş. S-a deschis o anchetă
Rețete fel de fel
Stufat de iepure cu mămăliguță, rețetă clasică
Cele mai noi știri Antena Sport
"Ne spune el să nu vorbim?!" Gigi Becali, o nouă replică tăioasă pentru Edi Iordănescu. Istvan Kovacs, luat la ţintă din nou de patronul FCSB
Fotbal intern • 
la 23:48
"Ne spune el să nu vorbim?!" Gigi Becali, o nouă replică tăioasă pentru Edi Iordănescu. Istvan Kovacs, luat la ţintă din nou de patronul FCSB
  • Gigi Becali, un nou mesaj pentru Edi Iordănescu
  • Ce a spus patronul FCSB despre Istvan Kovacs
FCSB a pus ochii pe un fost jucător de la Dinamo! "Perla" de 17 ani i-a dat răspunsul lui Gigi Becali: "Eu nu vreau să merg acolo!" Fanii dinamovişti fac chetă să îl aducă înapoi
Fotbal intern • 
la 23:14
FCSB a pus ochii pe un fost jucător de la Dinamo! "Perla" de 17 ani i-a dat răspunsul lui Gigi Becali: "Eu nu vreau să merg acolo!" Fanii dinamovişti fac chetă să îl aducă înapoi
  • Gigi Becali a pus ochii pe o nouă perlă
  • Răspunsul jucătorului care a plecat de la Dinamo
WorkOut from Home, pentru cei care stau acasă, dar nu stau acasă. S-a ales primul câştigător. Intră aici pentru a te înscrie în concurs!
Extra • 
la 11:15
WorkOut from Home, pentru cei care stau acasă, dar nu stau acasă. S-a ales primul câştigător. Intră aici pentru a te înscrie în concurs!
  • WorkOut from Home te încurajează să faci mişcare la tine acasă
  • Premiile sunt pe măsură
L-au atacat pe Smalling la 5 dimineața! I-au pus pistolul la tâmplă în fața copilului de doi ani și a soției!!!
Fotbal extern • 
la 14:19
L-au atacat pe Smalling la 5 dimineața! I-au pus pistolul la tâmplă în fața copilului de doi ani și a soției!!!
  • După 323 de meciuri la Manchester, Chris a fost împrumutat la AS Roma
  • Soția a chemat poliția la 5 dimineața
Astra - Dinamo 0-0 | "Dacă nu ne trezim, va fi foarte greu!" Deian Sorescu se teme de retrogradare după 11 meciuri fără victorie! Ce a spus de Dusan Uhrin
Fotbal intern • 
la 22:48
Astra - Dinamo 0-0 | "Dacă nu ne trezim, va fi foarte greu!" Deian Sorescu se teme de retrogradare după 11 meciuri fără victorie! Ce a spus de Dusan Uhrin
  • Astra - Dinamo 0-0
  • Mesajul lui Deian Sorescu
Paul Anton, Dinamo
Fotbal • 
la 22:41
Astra - Dinamo 0-0 | "Cu siguranţă ne vom salva". Paul Anton vrea să le facă în necaz rivalilor. "Nu vom da satisfacţie celor care doresc să retrogradăm"
  • Dinamo, egal fără goluri la Giurgiu
  • Anton promite salvarea de la retrogradare
Știrile Antena Sport