Gigi Becali a anunţat care e jucătorul care e OUT de la FCSB! "Poate pleca chiar acum. Nici nu ştiu cu cine s-a mai antrenat"

De Antena Sport. Publicat pe 08.04.2021 la 15:25 Actualizat pe 08.04.2021 la 15:28

Gigi Becali susţine că Aristidis Soiledis e istorie la FCSB. Fundaşul stânga poate pleca în orice moment de la echipa lui Petrea. În ultima perioadă, el s-a antrenat separat de colegii săi din echipa liderului Ligii 1.

Gigi Becali

Gigi Becali a anunţat plecarea unui jucător

Hepta

  • Gigi Becali a anunţat plecarea unui jucător
  • Fotbalistul are un salariu de 10.000 de euro pe lună

"Nu mă mai întrebați de Soiledis pentru că lucrurile sunt clare cu el. Dacă el vrea, atunci poate să plece chiar și de acum. Însă băiatul mai are cateva luni contract cu FCSB, mai are până pe 30 iunie si este frumos să îl țin până la final chiar dacă nu ne vom mai baza apoi pe el.

Gigi Becali: "Dar din vară nu mai am nevoie de Soiledis"

Dacă mă întrebi acum pe mine, nici nu stiu cu cine s-a mai antrenat în ultimul timp, cu Petrea sau cu Vintilă de pe la echipa a doua, nu m-am mai interesat. Am văzut că a jucat pe la echipa a doua în meciul ăla din Ghencea. Dar din vară nu mai am nevoie de el. Vintilă îl poate folosi când are el nevoie la echipa a doua”, a spus Gigi Becali pentru prosport.ro.

Aristidis Soiledis s-a antrenat alături de colegi în perioada de pauză datorată de meciurile naţionalei, susţine sursa citată. Atunci, Petrea avea prea puţini jucători sub comandă. Jucătorul de 30 de ani nu intră însă în planurile de viitor ale tehnicianului.

Soiledis rămâne liber de contract la vară, când îi expiră înțelegerea cu FCSB. Pus pe "lista neagră" de Gigi Becali, grecul nu va mai continua în România.

Chiar şi aşa, peste Aristidis Soiledis s-ar putea să dea norocul. Cu o lună în urmă, apăruse informaţia că grecul este dorit în Emiratele Arabe Unite, acolo unde ar urma să aibă un salariu de 350.000 de euro pe sezon.

Aristidis Soiledis are salariu lunar de 10.000 de euro la FCSB

Soiledis câștigă 10.000 de euro pe lună la FCSB. El n-a jucat decât un singur meci în acest sezon de Liga 1. Se întâmpla în eșecul surprinzător de la Poli Iași, 2-5 în septembrie.

Grecul este la FCSB din vara lui 2019, când Gigi Becali îl transfera de la Botoșani pentru 75.000 de euro. În total, a bifat 22 de apariții în tricoul roș-albaștrilor. Soiledis are 30 de ani și este cotat la 300.000 de euro. Cele mai importante echipe din CV-ul său sunt Olympiacos și AEK Atena.

În articolul
Gigi Becali a anunţat care e jucătorul care e OUT de la FCSB! "Poate pleca chiar acum. Nici nu ştiu cu cine s-a mai antrenat"
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Neymar, încântat de calificarea lui PSG
Fotbal • 
la 00:30

PSG - Bayern 0-1 | Cea mai dulce înfrângere! Parizienii au tremurat, dar şi-au luat revanşa pentru eşecul din finala Champions League. Neymar, euforic: "Avem visuri măreţe"

  • PSG - Bayern 0-1
  • Campionii Franţei, în semifinalele Ligii
Recomandări
Observatornews.ro
Trei persoane au murit din cauza unei pene de oxigen la TIR-ul ATI de la Victor Babeş. S-a deschis o anchetă
Eurosport
Adevărul despre ultimul anunț făcut de Simona Halep. Ce a stat în spatele deciziei ei
Antena 1
Nicole Murphy, într-o rochie extrem de scurtă și mulată. Cum arată formele sale când se întoarce cu spatele
Spynews
Tatăl Oanei Lis a murit în Spania! Familia încearcă să îl aducă acasă
GSP
Schimbări suspecte în piața „păcănelelor”! Cine câștigă de pe urma ordinului dat peste noapte
CaTine
Horoscopul zilei de 14 aprilie 2021. Berbecii caută stabilitate. Află ce îți rezervă astrele
Cele mai noi știri Antena Sport
AS.ro LIVE | Vlad Moldoveanu este invitatul lui Cătălin Oprişan, de la 10:30. "Gigantul" cu numeroase trofee în baschet, poveşti de senzaţie
Baschet • 
la 00:20
AS.ro LIVE | Vlad Moldoveanu este invitatul lui Cătălin Oprişan, de la 10:30. "Gigantul" cu numeroase trofee în baschet, poveşti de senzaţie
  • Vlad Moldoveanu, invitat la AS.ro LIVE
  • AS.ro LIVE este de luni până vineri, de la 10:30, pe www.as.ro/live
Taremi
Fotbal extern • 
la 00:02
Chelsea - Porto 0-1 | VIDEO Taremi, gol de poveste, din "foarfecă", în Champions League! Execuţia care intră direct în cursa pentru trofeul Puskas
  • Chelsea - Porto 0-1
  • Taremi, gol fabulos din foarfecă
WorkOut from Home, pentru cei care stau acasă, dar nu stau acasă. Intră aici pentru a te înscrie în concurs!
Extra • 
pe 09.04 la 11:15
WorkOut from Home, pentru cei care stau acasă, dar nu stau acasă. Intră aici pentru a te înscrie în concurs!
  • WorkOut from Home te încurajează să faci mişcare la tine acasă
  • Premiile sunt pe măsură
Incredibil! Cum arată acum portarul Barcelonei, ”fratele” lui Messi. A câștigat Premiul ”Grammy” pentru cel mai bun album flamenco
Fotbal extern • 
ieri la 11:41
Incredibil! Cum arată acum portarul Barcelonei, ”fratele” lui Messi. A câștigat Premiul ”Grammy” pentru cel mai bun album flamenco
  • S-a remarcat la Celta Vigo, unde a strâns 224 de partide
  • Are trei titluri în Spania și două Ligi ale Campionilor
PSG - Bayern 0-1 şi Chelsea - Porto 0-1. Au câştigat, dar nu s-au calificat! Neymar şi Mbappe, în semifinalele Champions League! Golul fabulos al portughezilor nu a mai contat
Fotbal extern • 
ieri la 23:55
PSG - Bayern 0-1 şi Chelsea - Porto 0-1. Au câştigat, dar nu s-au calificat! Neymar şi Mbappe, în semifinalele Champions League! Golul fabulos al portughezilor nu a mai contat
  • PSG - Bayern 0-1
  • Chelsea - Porto 0-1
Dusan Uhrin
Fotbal • 
ieri la 21:46
Dusan Uhrin, aproape de a semna cu Dinamo după demisia lui Gigi Mulţescu. Cehul, aşteptat deja la antrenamente!
  • Astra - Dinamo 1-0
  • Dusan Uhrin, favorit să îl înlocuiască pe Gigi Mulţescu
Știrile Antena Sport