Ionuț Negoiță: ”S-au mai adăugat ceva datorii”. Ce îi așteaptă de fapt pe cei de la ADPD după cumpărarea clubului Dinamo
De Dan Roșu. Publicat pe 19.04.2020 la 20:51 Actualizat pe 19.04.2020 la 20:51
Ionuț Negoiță a acceptat oferta Asociației Dinamoviști pentru Dinamo (ADPD) și a anunțat cu ce se vor alege fanii după ce vor face actele cu actualul finanțator.
- Ionuț Negoiță a anunțat că vinde Dinamo pentru 1 leu
- Asociația Dinamoviști pentru Dinamo a făcut ofertă scrisă pentru Negoiță
- Cornel Dinu face parte din ADPD
”Mai sunt 82% din acțiuni, s-a făcut o ofertă publică, cealaltă grupare a suporterilor a răspuns ofertei. Baza de la Săftica este pe societate, cu baza de cazare, un teren sintetic nou, două de iarbă, restaurant. Partea din față, când a fost în insolvență, care era și este o livadă, s-a vândut, era nevoie de resurse interne, ca să se poată plăti datoriile prin insolvență, însă nu afectează baza Saftica.
Ionuț Negoiță: ”Între timp, s-au mai adăugat câteva datorii”
Este o eșalonare făcuta pentru ANAF de 500.000 de euro, sau cu 200.000 mai este litigiul cu Rotariu, pe care l-am câștigat în primă instanță și eu spun că o să îl castigam.
Cei din asociație au avut tot ce au cerut, li s-a răspuns la toate întrebările pe care le-au pus. Între timp, s-au mai adăugat câteva datorii, însă o parte sunt eșalonate, altele pot fi eșalonate, situația nu e dramatică dacă nu se mai tergiversează mult", a spus Negoiță, la Digi Sport.
Asociația Dinamoviști pentru Dinamo, din care face parte și Cornel Dinu, i-a transmis de vineri o scrisoare deschisă lui Ionuț Negoiță și o ofertă de 1 leu în schimbul pachetului majoritar al clubului. Acesta a acceptat-o și cele două părți se vor întâlni marți.