Mai mulţi copii din Bucureşti nu sunt primiţi la şcoală de teama Covid-19! Directorul şcolii: "Le-am transmis să facă doar cursuri online"
De Antena Sport. Publicat pe 24.09.2020 la 18:11 Actualizat pe 24.09.2020 la 18:21
Focarul de coronavirus de la FCSB îi afectează în mod direct pe juniorii clubului. Aceştia nu mai sunt primiţi la şcoală.
- Juniorii de la FCSB, interzişi la şcoală
- Ce spune directorul instituţiei de învăţământ
Părinţii copiilor de la Academia FCSB se plâng că aceştia nu mai sunt primiţi la şcoală din cauza focarului de coronavirus care a lovit în plin prima echipă.
Ilie Alexe, directorul Academiei FCSB, a confirmat faptul că juniorii au această problemă, deşi nu au luat contact cu nimeni de la prima echipă şi au făcut teste peste teste.
"Singura instituție unde se întâmplă ca juniorii noștri să nu fie primiți la cursuri este Liceul «Mircea Eliade». De două zile este această situație, ne-au sunat părinții să ne spună că nu li se mai permite accesul copiilor la cursuri. E vorba despre juniori de la grupele 2005-2009, care nu au niciun fel de legătura sau de contact cu echipa de seniori, mulți dintre ei fiind din zona cartierului Militari, nu numai din Berceni.
Suntem singurul club de copii și juniori care a făcut peste 300 de teste anti-COVID și niciunul nu a ieșit pozitiv. Avem zilnic autocare speciale care duc copiii și, repet, dintre toate instituțiile de învățământ, doar «Mircea Eliade» a interzis accesul copiilor la cursuri!”, a declarat Alexe pentru Prosport.
Reacţia conducerii Liceului "Mircea Eliade"
Directorul Liceului "Mircea Eliade", Ioan Toma, spune că s-a luat această decizie pentru a preveni o răspândire a virusului.
„Decizia pe care am luat-o, am luat-o pentru binele tuturor deoarece am vrut să prevenim apariția vreunui un caz de Covid 19 la noi în liceu. Doamne ferește! Le-am transmis copiilor de la grupe să rămână acasă și să facă cursuri doar online în această perioadă. Apoi, în funcție de evenimentele din următoarele zile vom discuta ca acești copii să vină la școală”, a spus Ioan Toma, directorul Liceului „Mircea Eliade”, pentru sursa mai sus citată.