Mattia Montini și-a arătat colții după ce a părăsit "haita". Atac neașteptat la adresa lui Dinamo
De Iulian Focșăneanu. Publicat pe 17.10.2020 la 00:01 Actualizat pe 17.10.2020 la 00:21
Mattia Montini nu a mai fost dorit de Cosmin Contra și de spanioli la Dinamo și a fost înlăturat, după două sezoane, de la echipă din Ștefan cel Mare. Italianul care a înscris 17 goluri în Liga 1 a ajuns la Astra.
- Montini a fost nevoită să plece de la Dinamo
- În urmă cu două sezoane a fost golgheterul alb-roșiilor
Atacantul de 28 de ani nu a avut debutul pe care și-l dorea în tricoul giurgiuvenilor. La finalul eșecului cu FC Argeș, scor 0-1, Montini a lansat un atac la adresa "câinilor roșii".
Mattia Montini nu îi iartă pe dinamoviști
„Dinamo nu m-a mai dorit, acolo are loc o schimbare de mentalitate, este un alt proiect. Cred că Astra e un club mai bun decât Dinamo. Am fost la Brașov în cantonament, am văzut jucătorii, dar ceva nu a mers bine astăzi. Avem calitate și potențial”, a declarat Mattia Montini.
Vârful italian a avut cifre excelente în tricoul lui Dinamo. Montini a marcat de 17 ori în cele 45 de meciuri din campionatul României. Nu a putut să îi ajute pe alb-roșii să se califice în play-off.