Mircea Rednic, răspuns pentru fanii care îl vor la Dinamo. "Nu am negociat cu nimeni!". Până când ţine distanţă de spanioli
De Iulian Focșăneanu. Publicat pe 28.10.2020 la 08:45 Actualizat pe 28.10.2020 la 09:00
Mircea Rednic nu ia în calcul, pentru moment, să revină pe banca lui Dinamo. "Puriul" este dorit de fanii din PCH în locul lui Cosmin Contra, dar acesta a ţinut să anunţe că sunt şanse minime ca acest lucru să se întâmple.
- Mircea Rednic, dorit de fani în locul lui Cosmin Contra
- "Puriul" a venit cu clarificări
- Dinamo - Astra, vineri, 21:00, LIVE TEXT pe AS.ro
Antrenorul de 58 de ani a asigurat că nu a purtat nicio discuţie cu spaniolii care au preluat pachetul majoritar de acţiuni de la Ionuţ Negoiţă. Rednic a transmis că va sta departe de orice negocieri cel puţin până în luna decembrie.
Mircea Rednic nu negociază cu spaniolii de la Dinamo
"Nu am negociat cu nimeni din România în aceasta perioadă. Am fost plecat în Belgia, am revenit de acolo recent. Nu am probleme, sunt bine, sănătos. În acest moment nu se pune problema să preiau vreo echipă. Până în decembrie nu voi semna cu nimeni", a declarat Mircea Rednic pentru Prosport.
Mircea Rednic a cucerit, cu Dinamo, două titluri ca jucător şi unul ca antrenor. În 2007, el a făcut-o ultima dată campioană pe gruparea din Ştefan cel Mare.
"Puriul" a avut patru mandate pe banca alb-roşiilor. Tot atâtea înfrângeri la rând are Dinamo, acum, în Liga 1. Un eşec şi cu ultima clasată, Astra, ar putea să fie sinonim cu demiterea lui Cosmin Contra.