Rapid – FCSB „rupe” Arena Naţională. „Credem că o să fie sold-out!”. Câte bilete s-au vândut până acum
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 13.08.2021, 13:21
Victor Angelescu a anunţat că fanii Rapidului au cumpărat deja 22.000 de bilete. Interesul este în continuare uriaş, astfel că disputa din etapa a 5-a a Ligii 1 poate deveni sold-out.
Rapid – FCSB, pe punctul de a se disputa cu casa închisă
„Eu zic că am făcut pașii corecți și se vede în momentul de față. Noi ne așteptăm la peste 35.000 de spectatori la meciul cu FCSB. Noi credem că o să fie sold-out, dar nu poți să zici cu exactitate. O să fie și galeria adversă și vor exista niște zone care nu vor fi ocupate. Până de dimineață au fost vândute 22.000 de bilete și mai sunt și 3.000 de abonați. Cred că e primul meci la care vor fi 40.000 de oameni pe stadion„, a declarat Victor Angelescu la PRO X.
Rapid nu a primit niciun gol de la revenirea în Liga 1. Ocupă locul secund, cu 10 puncte, fiind depăşită numai de campioana en-titre CFR Cluj. Nici FCSB nu a pierdut vreun meci în această ediţie de campionat.
„Steaua sau FCSB este favorită. Este echipa cu un buget mai mare, a vândut pe zeci de milioane și e normal să fie favorită, dar un derby e un derby, e altceva. Sunt favoriți, e normal„, a mai spus patronul Rapidului.
Mihai Iosif: „Sperăm să iasă un spectacol frumos”
La meciul Rapid – FCSB, suporterii vor putea ocupa 75% din capacitatea arenei, adică aproximativ 40.000 de locuri. Mihai Iosif e încrezător că toate biletele se vor epuiza.
„Sunt optimist, e un derby de tradiție, ne respectăm adversarii, ca de altfel pe absolut toți ceilalți, nu avem ironii la adresa lor. Sperăm să iasă un spectacol frumos, atât în teren cât și în tribune. Va fi un meci dificil, o echipă foarte bună. Cu oricine joacă, pleacă favorită. Este una dintre favoritele la titlu, cu siguranță mi-ar conveni un 1-0. Când o să vedeți în tribune o afluență de 35.000 sau 40.000 de spectatori, nu cred că are cum să se numească altcumva decât derby. O să vedeți și în peluza lor suporteri. Este un derby, categoric.
Am avut un start bun de sezon, dar suntem o nou-promovată și obiectivul clubului este salvarea de la retrogradare. Mai nou văd că să luăm campionatul, că putem bate pe oricine. Eu sunt o persoană realistă. Nu pot să neg, ne dorim o clasare cât mai sus, ar fi un bonus pentru noi, dar obiectivul este salvarea de la retrogradare. Cel puțin pentru primul an”, a spus Mihai Iosif la Digi Sport.
- Rapid – FCSB, duminică, 21:30, LIVE TEXT pe AS.ro
- Câte bilete s-au vândut pentru derby-ul de pe Arena Naţională
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY