Reacţia lui Sorin Cârţu, după derapajul lui Victor Piţurcă din pauza unei emisiuni: "Nu s-a întâmplat niciodată asta"

De Antena Sport. Publicat pe 09.04.2021 la 12:08 Actualizat pe 09.04.2021 la 12:12

Universitatea Craiova a oferit o primă reacţie prin preşedintele clubului, Sorin Cârţu, după ce o filmare cu Victor Piţurcă a ajuns virală în spaţiul public.

Sorin Cârţu

Mediafax Foto via Hepta

  • Reacţia lui Sorin Cârţu, după derapajul lui Victor Piţurcă
  • Ce a spus preşedintele Universităţii Craiova despre Mihai Rotaru

Dintr-o întâmplare nefericită, fostul antrenor al Universităţii Craiova a fost surprins în timp ce folosea termeni jignitori la adresa lui Mihai Rotaru, Mirko Pigliacelli şi Devis Mangia, fostul antrenorul al oltenilor.

"Nu sunt discuţii de tipul ăsta şi nu a fost antrenorul chemat în faţa conducerii şi noi să îl tragem la răspundere. Nu s-a întamplat niciodata asta, pentru ca antrenorul îşi are libertatea lui, răspunde prin rezultate.

Pot să spun în momentul în care eu am fost antrenor la Craiova, acum 7-8 ani. Eu cu domnul Rotaru nu am avut niciodată discuţii, am avut întâlniri particulare, stăteam şi discutam. Cu mine nu a făcut treaba din asta, că de ce joacă ăla şi de ce nu joacă ăla. Mi-a respectat numele, prestanţa şi nu am avut astfel de discuţii", a spus Sorin Cârţu la Pro X.

Derapajul lui Victor Piţurcăla adresa lui Mihai Rotaru

Victor Piţurcă este protagonistul unui dialog incredibil în pauza unei emisiuni televizate la care participa. Întâmplarea nefericită a făcut ca acest filmuleţ să apară în spaţiul public.

Pițurcă: Pigliacelli era o jigodie fără margini!

Samuilă: Dădea mesaje să fie el căpitan, da...

Pițurcă: Nu numai asta. Aveam un puști portar, Popică (n.r. - Laurențiu Popescu), l-am băgat în Cupă și i-am spus lui Pigliacelli să-l încurajeaze și pe el. Nu voia! El era supărat că de ce nu apără tot el și în Cupă!

Samuilă: Ce jeg!

Pițurcă: Da, da, da, un jeg mare! A venit Rotaru și mi-a zis că e răzmeriță în vestiar. De unde știi, mă, tu că e răzmeriță? Știi tu ce-i aia?! O știu eu, o știi tu că vin și îți spun ție câțiva jucători?!

Samuilă: S-au obișnuit prost cu antrenori sclavi, cocoșați.

Pițurcă: Daa, el voia să-l dea afară de mult și pe Mangia, l-a prins că-i trimitea mesaje unui jucător, era «bulangiu». O să vezi că îl schimbă și pe grec (n.r. - Marinos Ouzounidis)

Samuilă: Că nu joacă spectaculos?

Pițurcă: Nuu, că-l bagă pe Vătăjelu fundaș dreapta... Am auzit deja că e nemulțumit, sunt multe discuții.

Samuilă: Îmi povesteau ăștia că se uită el pe InStat, are păreri...

Pițurcă: E un libidinos, un jeg de om! Îmi zice că m-a dat afară. Păi, bă, în p***a mă-tii, dacă mă dădeai afară nu trebuia să-mi dai banii? 450.000 de euro! Ăstora așa trebuie să le faci. Banii!

Samuilă: Întotdeauna v-am admirat pentru asta, că v-ați luptat pentru drepturile dumneavoastră.

Pițurcă: Acum am zis că nu mai vreau să stau, să mă cert cu ei. El voia să plec, pentru că el nu mai însemna nimic pe-acolo. Înainte era șeful.

Samuilă: Cum v-a adus, cum v-a convins?

Pițurcă: Din prostia mea, că a fost vorba de Craiova.

Samuilă: M-a mirat că ați preluat din mers echipa.

Pițurcă: Am avut încredere că voi face o echipă bună acolo. Nu credeam că Rotaru e un astfel de om. Trebuia să-l înjur de două ori, să-i dau un șut în cur, să mă dea afară și să-i dau banii. Așa trebuia să-i fac. Că la țărani d-ăștia așa trebuie să le faci!

Samuilă: Corect, sunt sută la sută de acord.

În articolul
Reacţia lui Sorin Cârţu, după derapajul lui Victor Piţurcă din pauza unei emisiuni: "Nu s-a întâmplat niciodată asta"
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Astra - Dinamo 0-0. Criza continuă şi după revenirea lui Dusan Uhrin. 11 meciuri consecutive fără victorie pentru dinamovişti
Fotbal intern • 
la 21:45

Astra - Dinamo 0-0. Criza continuă şi după revenirea lui Dusan Uhrin. 11 meciuri consecutive fără victorie pentru dinamovişti

  • Astra - Dinamo 0-0
  • Dusan Uhrin a revenit la Dinamo
Recomandări
Observatornews.ro
Trei persoane au murit din cauza unei pene de oxigen la TIR-ul ATI de la Victor Babeş. S-a deschis o anchetă
Eurosport
"Cea mai puternică imagine a anului". Ce a făcut Lacazette când a văzut că Stanciu&Co refuză iar să îngenuncheze
Antena 1
Elena Ionescu, rochia ultra-scurtă și vaporoasă. Artista a fost la un pas de un accident vestimentar
Spynews
Daria Radionova îl pune la punct pe Alex Bodi! Care a fost, de fapt, motivul despărțirii! Declarații exclusive
GSP
L-au pierdut gratis » N-a apucat să debuteze pentru Dinamo în Liga 1, dar e dorit de FCSB și Voluntari
REALITATEASPORTIVA.NET
Un cunoscut campion, ținta unui jaf armat în propria locuință! Ce au urmărit atacatorii
CaTine
Horoscopul zilei de 17 aprilie 2021. Vărsătorii spun adevărul. Descoperă ce îți rezervă astrele
Observatornews.ro
Trei persoane au murit din cauza unei pene de oxigen la TIR-ul ATI de la Victor Babeş. S-a deschis o anchetă
Rețete fel de fel
Stufat de iepure cu mămăliguță, rețetă clasică
Cele mai noi știri Antena Sport
Cosmin Contra, fost selecţioner România
Fotbal • 
la 22:19
Cosmin Contra, dezvăluiri despre transferul la Milan. "Mă doreau toţi. De la Real Madrid, până la Inter" + Ce a spus despre Man şi Mihăilă
  • Cosmin Contra, dezvăluiri despre transferul la Milan
  • Ce a spus despre fotbaliştii români din Italia
Discurs manifest al lui Ion Ţiriac: "Nu-i cumperi la supermarket pe ăştia!" Miliardarul anunţă apocalipsa după Halep: "Exact cum a dispărut şi gimnastica"
Diverse • 
la 22:14
Discurs manifest al lui Ion Ţiriac: "Nu-i cumperi la supermarket pe ăştia!" Miliardarul anunţă apocalipsa după Halep: "Exact cum a dispărut şi gimnastica"
  • Ion Ţiriac, discurs manifest
  • Interviu exclusiv acordat pentru Observator
WorkOut from Home, pentru cei care stau acasă, dar nu stau acasă. S-a ales primul câştigător. Intră aici pentru a te înscrie în concurs!
Extra • 
la 11:15
WorkOut from Home, pentru cei care stau acasă, dar nu stau acasă. S-a ales primul câştigător. Intră aici pentru a te înscrie în concurs!
  • WorkOut from Home te încurajează să faci mişcare la tine acasă
  • Premiile sunt pe măsură
L-au atacat pe Smalling la 5 dimineața! I-au pus pistolul la tâmplă în fața copilului de doi ani și a soției!!!
Fotbal extern • 
la 14:19
L-au atacat pe Smalling la 5 dimineața! I-au pus pistolul la tâmplă în fața copilului de doi ani și a soției!!!
  • După 323 de meciuri la Manchester, Chris a fost împrumutat la AS Roma
  • Soția a chemat poliția la 5 dimineața
Echipa României de Fed Cup, Cluj, România-Italia
Tenis • 
la 21:57
România - Italia 0-2 | Monica Niculescu, debut de coşmar la Fed Cup. Noul căpitan al tricolorelor a consolat-o pe Buzărnescu: "Am suferit amândouă"
  • Monica Niculescu, debut pe banca României
  • Tricolorele, conduse cu 2-0 de Italia
Mihaela Buzărnescu
Tenis • 
la 21:07
România - Italia 0-2 | Mihaela Buzărnescu, aproape să izbucnească în lacrimi: "Am muncit ca un câine!" Ce a spus despre o revenire în barajul de Fed Cup
  • Buzărnescu, eşec dramatic în tie-break-ul setului decisiv
  • Meci de peste trei ore cu Martina Trevisan
Știrile Antena Sport