Spaniolii au făcut primele plăți, dar banii nu au ajuns la jucători! Dinamo a scăpat de riscul de a fi depunctată

De Iulian Focșăneanu. Publicat pe 16.10.2020 la 17:53 Actualizat pe 16.10.2020 la 17:57

Dinamo a început să scape de datorii. Primii bani ajunși în conturile grupării din Ștefan cel Mare au fost direcționați către foștii angajați ai clubului.

Pablo Cortacero

Afaceriștii spanioli au stins, parțial, datoriile lui Dinamo

SportPictures / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES via Hepta

  • Fotbaliștii rămân cu salariile restante
  • Detaliile oferite de președintele lui Dinamo
  • S-a stins datoria către Dan Nistor

Dan Nistor, Dusan Uhrin și Adi Mihalcea au primit restanțele pentru care se judecau la Comisii. Mijlocașul ajuns la Universitatea Craiova avea de încasat 20.000 de euro. Dinamo risca să piardă săptămânal câte două puncte din clasament dacă nu achita datoria către Nistor.

Jucătorii lui Dinamo mai au de așteptat până vor primi banii

LPF a virat astăzi 230.000 de euro în conturile alb-roșiilor, iar banii s-au rispit imediat. Nu au ajuns și pentru achitarea salariilor restante ale fotbaliștilor lui Cosmin Contra. Președinte lui Dinamo cere răbdare.

"S-au făcut plăți. Nu s-au platit cele trei luni restante, dar suntem bine, chiar foarte bine. Am achitat cazul Nistor, cazul Uhrin, cazul Mihalcea, adica sunt chestiuni pe care Dinamo le-a închis.

Mai sunt datorii care apar, ne bucurăm că nu sunt foarte mari. S-au îndreptat foarte mult lucrurile la Dinamo și nu se poate compara cu ce era în urmă cu câteva luni.

Atunci vorbeam de un club care ar fi fost retrogradat, acum vorbim de un lot care participă decent în campionat. Avem echipa a doua, suntem pe drumul cel bun!", a declarat Dorin Șerdean.

Pe data de 15 octombrie, unii fotbaliști alb-roșii au avut chiar nefericita aniversare a trei salarii restante. Pe de altă parte, cei aduși în această perioadă de mercato sunt încă liniștiți, deoarece nu a venit momentul pentru a fi plătiți. Unul dintre ei este Magaye Gueye, autor a două goluri în meciul dintre Dinamo II și Rapid II.

În articolul
Spaniolii au făcut primele plăți, dar banii nu au ajuns la jucători! Dinamo a scăpat de riscul de a fi depunctată
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Ion Ţiriac, alături de Simona Halep
Tenis • 
la 12:58

Ion Ţiriac împlineşte 82 de ani. Ce mesaj a primit miliardarul român de la Simona Halep. Imagini spectaculoase!

  • Ion Ţiriac sărbătoreşte la Madrid
  • Ce i-a transmis Simona Halep
Recomandări
Observatornews.ro
Fetiță de trei ani salvată de o polițistă, la Botoșani, din mâinile tatălui care amenința că se sinucide în casă
Eurosport
Imagini unice, din Olanda. Un autocar, escortat de 150 de tractoare. Ce s-a întâmplat
Antena 1
O tânără a cumpărat o casă fără s-o viziteze înainte și a descoperit o ușă secretă în dormitor. Peste ce a dat
Spynews
Andreea Bălan, destăinuri din vremea copilăriei, la Xtra Night Show. Artista fugea des de acasă: „Venea după mine” / VIDEO
GSP
Imagini uluitoare! Pe cine au surprins camerele TV că se îndrepta spre vestiarul Stelei, în ultimele minute ale meciului
REALITATEASPORTIVA.NET
Ultima schimbare de antrenor, ironizată: ”Cere 7.000 de euro și mai face câte un grătar în weekend”
CaTine
Horoscopul zilei de 10 mai 2021. Capricornii au parte de o supriză plăcută din partea celor dragi. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Observatornews
Marian Mexicanu, în culmea disperării, din cauza relației defectuoase cu copiii lui: „Mă blesteamă să mor”/ VIDEO
Rețete fel de fel
Budincă de cozonac cu ciocolată
Cele mai noi știri Antena Sport
Tyson din Dârza
FIGHT • 
la 12:22
”Tyson din Dârza”, fostul rugbist de la Steaua și Dinamo dă cu pumnul miercuri, în gala de pe Antena 1
  • Tyson din Dârza va lupta la categoria grea
  • Acesta dă piept cu un campion din Constanța
  • Cei doi luptă miercuri pe Antena 1
Simona Halep
WTA • 
la 12:46
Simona Halep, în pericol! Scenariu de coșmar pentru româncă. Cum poate ieși din top 10 WTA. Clasamentul actualizat, după turneul de la Madrid
  • Cum va arată clasamentul WTA după turneul de la Madrid
  • Care este situația Simonei Halep
Gigi Becali
Fotbal intern • 
la 11:59
Gigi Becali continuă "războiul" cu CSA Steaua! 4 jucători folosiți de Toni Petrea în ultimul meci al lui FCSB, trimiși să lupte pentru promovare
  • CSA Steaua și FCSB 2 se pot întâlni în finala barajului de promovare
  • Gigi Becali continuă războiul cu "militarii"
Canelo vs Saunders
FIGHT • 
la 12:06
Canelo Alvarez câștigă un nou titlu mondial! Saunders nu s-a mai ridicat de la colț după 8 runde
  • Saunders a renunțat după 8 runde
  • Acesta e suspect de fractura orbitală
Michael Schumacher şi Jean Todt
Diverse • 
la 12:16
Detalii uimitoare despre starea lui Michael Schumacher, la şapte ani după teribilul accident. Ce face de două ori pe lună, când este vizitat de Jean Todt
  • Michael Schumacher a împlinit 52 de ani
  • Detalii oferite de fostul şef de la Ferrari
Marius Șumudică
Fotbal intern • 
la 11:19
Marius Șumudică și-a distrus echipa de suflet! "Rapid n-are nicio șansă așa!" Atac violent la conducere: "Nu am înțeles ce e cu Daniel Niculae"
  • Rapid, emoții în lupta pentru promovare
  • Verdict dur de la Marius Șumudică
Știrile Antena Sport
SUPERBET
Jocul care oferă oportunități neașteptate

Jocul care oferă oportunități neașteptate