Închide meniul

UEFA, un nou refuz ferm! Anunţul lui Răzvan Burleanu: "Nu am putut să obţinem această derogare"

Reclamă

Antena Sport Publicat: 3 august 2020, 15:10 / Actualizat: 12 mai 2021, 10:12

UEFA, un nou refuz ferm! Anunţul lui Răzvan Burleanu: "Nu am putut să obţinem această derogare"

Mediafax Foto / Eduard Vinatoru via Hepta

Răzvan Burleanu este preşedintele FRF

Preşedintele FRF a spus că şi astăzi s-a încercat să se obţină o derogare de la UEFA, pentru ca meciul Astra – Craiova să se dispute pe 5 sau 6 august. Şi de această dată, răspunsul UEFA a fost negativ. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

"Au fost cinci scenarii care s-au dezbătut. Şi ieri şi astăzi au mai fost discuţii cu reprezentanţii UEFA. Cel mai bun scenariu era ca UEFA să accepte ca Astra-Craiova să se dispute în 5 sau 6 august. Nu am putut să obţinem această derogare, prin urmare toate planurile ne-au fost date peste cap. 

Burleanu: "Acesta a fost scenariul adoptat"

Scenariul care a întrunit o unanimitate este acela în care campioana României va fi câştigătoarea din această seară, astfel încât dacă va fi egalitate vom avea prelungiri şi, dacă va fi cazul, lovituri de departajare. Nu am apucat să discutăm cu ei. Acesta a fost scenariul care a fost adoptat", a spus Răzvan Burleanu după şedinţa Comitetului Executiv al FRF. 

Recomandări

Este absenţa lui Olimpiu Moruţan de la EURO 2024 o pierdere mare pentru România?

Loading ... Loading ...
Reclamă
Ultimele știri
25
apr.
0:21
Decizia luată de Gigi Becali, după gafa colosală a lui Ştefan Târnovanu din Sepsi – FCSB 2-2: „Înseamnă că nu vede bine!”
25
apr.
0:07
„Mi-am bătut joc!” Ştefan Târnovanu şi-a asumat toată răspunderea după Sepsi – FCSB 2-2. Răspuns la ameninţările lui Gigi Becali
25
apr.
0:05
Cât de gravă e accidentarea lui Florinel Coman, din Sepsi – FCSB! Anunţ înaintea confruntării cu Gică Hagi: „Să rupem blestemul!”
23:40 Cum poate deveni FCSB campioană, după remiza cu Sepsi! Roş-albaştrii, la un pas de titlu 22:40 Sepsi – FCSB 2-2. Coman s-a „rupt”, Târnovanu a gafat. Sărbătoarea de titlu a roş-albaştrilor se amână, după un meci de coşmar! 22:40 Fabrizio Romano a anunţat că Xavi va rămâne la Barcelona! Cine l-a făcut pe antrenorul catalanilor să se răzgândească 22:35 VIDEOImagini COLOSALE din vestiarul Unirii Slobozia, după promovarea în Liga 1! S-a sărbătorit pe „modelul” Inter 22:30 VIDEOAEK – Panathinaikos 3-0 şi Aris – Olympiacos 1-1 au fost în AntenaPLAY! Pas uriaş spre titlu pentru AEK. Probleme pentru Lucescu 22:26 Florinel Coman s-a accidentat în Sepsi – FCSB! Lovitură pentru „Mbappe”, înainte de EURO 2024 22:14 FotoGest fabulos făcut de Florinel Coman, după ce a marcat în Sepsi – FCSB! Cum a „sărbătorit” alături de Vlad Chiricheş Vezi toate știrile
Citește și